Negocierile intre state si Parlamentul European asupra bugetului UE pentru 2013 au esuat, a declarat, pentru AFP, seful delegatiei parlamentarilor europeni, eurodeputatul francez Alain Lamassoure.

Consiliul de ministri "nu a fost in masura sa negocieze, asa ca negocierile au fost suspendate", a explicat el. "Comisia Europeana trebuie acum sa prezinte o noua propunere pentru a relua discutiile", a adaugat el.

Negocierile dintre ministrii europeni insarcinati cu bugetul au intampinat probleme chiar de la inceputul discutiilor pentru 2013, asupra unei prime cereri de contributii pentru a acoperi o gaura de 8,9 miliarde de euro in exercitiul financiar pentru acest an, care a afectat mai multe programe europene, dintre care si Erasmus.

Pentru a evita noi cheltuieli, opt tari - Germania, Franta, Marea Britanie, Finlanda, Danemarca si Austria - au cerut realicarea creditelor neutilizate, pe care le estimau la 15 miliarde de euro.

Dar Comisia le-a raspuns ca acesti bani au fost deja afectati.