Aflu adesea, cu o doză de uimire, citind în presa românească şi ascultând intervenţiile televizate ale unor analişti politici autohtoni, că Iranul este o mare ameninţare la adresa securităţii naţionale în sensul că am risca să fim atacaţi cu rachete sau loviţi indirect prin mijloace teroriste. Aşa încât consider necesar să investighez puţin relaţiile bilaterale dintre cele două state şi naţiuni.
Oare cum putem descrie relaţia dintre România, stat din flancul estic al UE cu rang de putere mijlocie şi Iran, unul dintre cele mai populate şi mai întinse state din Orientul Mijlociu? Iranienii şi românii, deşi separaţi de mii de kilometri, poate că se înrudesc prin origini : dacă migraţia indo-europenilor (arienilor) dinspre Podişul Persic către Vest (Europa), via stepele pontice, a avut loc, atunci românii sunt indo-europeni pe filiera traco-dacică. Relaţiile sunt străvechi : în jurul anilor 80 d.c., regele dac Decebal se pare că a încheiat un tratat cu Pacorus al-II-lea al Parţiei, spre a se apăra de romani. Cu aproape şase sute de ani înainte, împăratul persan Darius trecuse Dunărea în celebra expediţie militară din stepa Mării Negre şi Dobrogea. Contactul persanilor cu geţii a rămas gravat în amintirea culturală a românilor şi iranienilor.
În mod tradiţional, relaţiile României cu Iranul au fost bune şi chiar foarte bune, atât în perioada Şahului cât şi în cea a Ayatolahului Khomeini. Reamintim pe scurt că România şi Persia (Iran) au stabilit relaţii la nivel de legaţie în 1902 şi la nivel de ambasadă în 1965, având o îndelugată tradiţie de consultare politică şi schimburi economice. Dacă în epoca dictaturii lui N. Ceauşescu, relaţiile cu Teheranul se amplificaseră în mod spectaculos, după căderea regimului Şahului Pahlevi a durat circa un deceniu pentru a se restabili încrederea şi a avea loc din nou o cooperare politico-economică. A nu se uita că Ceauşescu fusese la Teheran înainte de a fi alungat de la putere şi executat şi circula zvonul că liderii iranieni se oferiseră să îi acorde azil politic în caz de nevoie! După 1989, relaţiile bilaterale s-au răcit treptat, pe măsură ce România se străduia să se apropie de UE şi NATO în vederea integrării, şi să îşi câştige bunăvoinţa SUA, stat care a impus un embargo economic Iranului.
Schimburile comerciale dintre România şi Republica Islamică Iran s-au ridicat după primele şapte luni ale anului 2011, la valoarea de 154,057 milioane USD, din care 122,1864 milioane USD export românesc şi 31, 8706 import mărfuri din Iran. Comparativ cu aceiaşi perioadă a anului 2010, statistica arată o creştere a exportului românesc cu 71,8 % şi o scădere a importului din Iran cu 5%. În schimb, ambasadorul iranian la Bucureşti comunica cifra de 200 milioane USD schimburi comerciale în 2011.
Iranul este considerat a fi cam al 30-lea investitor de capital în România, conform statisticilor MAE. Embargoul impus de UE asupra produselor din acest stat a afectat şi schimburile dintre Teheran şi Bucureşti, iar Iranul a declarat că oricum va bloca exporturile de hidrocarburi către multe state membre ale UE. A început stopând exporturile de petrol către Franţa şi Marea Britanie, probabil urmând şi alte state din UE.
Ca urmare a aplicării regimului de sancţiuni internaţionale asupra Iranului, extins şi implementat la nivelul Uniunii Europene prin regulamentul 961/2010, cooperarea româno-iraniană a înregistrat o stagnare.
Pe lângă campionii alarmismului din media şi din politica noastră, există şi experţi români în problema iraniană care neagă caracterul pur negativ şi extremist al statului persan. Astfel, jurnalistul Corneliu Vlad afirmă că Iranul nu este şi nu va fi o ameninţare pentru români, din contră, relaţiile culturale şi amintirile istorice unesc cele două popoare. Profesorul Paul Brusanowski, doctor în teologie, afirmă că în timpul vizitei în Iran a întâlnit un « Islam echilibrat », tolerant cu minorităţile religioase ale ţării, inclusiv cu creştinismul. C. Vlad arată că deja în anii celui de-al Doilea Război Mondial s-a stabilit în România un grup de iranieni prin intermediul Semilunei Roşii, apoi în 1965 şi-au găsit refugiu la noi membri ai Partidului Tudeh (comunist), apoi în anii ’70-80 numeroşi studenţi la medicină care au ales să rămână la noi, de asemeni după Revoluţie au venit şi alţi oameni de afaceri, ajungându-se azi la circa 3000 de iranieni, 200 de firme iraniene şi investiţii de circa 20 milioane de USD. În general, iranienii de la noi sunt mai ales medici (stomatologi şi nu numai) şi oameni de afaceri.
Cultura poate apropia popoarele mai bine decât politica. Autori precum Sadoveanu, Slavici, Rebreanu şi Eminescu au fost deja traduşi în persană. În 2001 a fost inaugurat bustul lui Omar Khayyam în Parcul Kiseleff iar poetul a fost tradus în limba română de mai mulţi traducători iluştri.
Din fericire, România nu are graniţe directe cu Iran, nici nu face parte din acelaşi complex de securitate. Nici Iranul nu se manifestă agresiv în zona noastră de interes (Marea Neagră, Balcani şi spaţiul UE), aşadar singura posibilitate de a se ajunge la conflict ar fi prin obligaţii de alianţă, prin calcule de atac preemptiv faţă de scutul antirachetă sau prin diverse incidente bilaterale.
Deşi Iranul nu ne e duşman, el nu e nici prieten, cu certitudine. Mulţi români îşi amintesc, de regulă cu îngrijorare, de incidentul din august 2006, când câţiva muncitori români de pe o platformă românească („Orizont”) din Golful Persic au fost sechestraţi de forţe iraniene după ce acestea au deschis foc fără somaţie. Ambasadorul iranian aflat pe atunci în post la Bucureşti, Reza Arshadi a afirmat neconvingător că Iranul nu a dorit să atace interesele româneşti spre a îşi arăta nemulţumirea faţă de susţinerea de către Bucureşti a intereselor şi viziunii SUA în Golful Persic ci doar să restabilească justiţia comercială. Românii au rămas cu amintirea unui afront din partea statului iranian. Persistă aşadar imaginea unui Iran ostil şi potenţial periculos, mai ales că unii oficiali americani au insistat că rachetele Shahab 5, eventual dotate cu echipament nuclear, ar putea lovi şi România şi justificând astfel necesitatea instalării unor elemente de scut antirachetă la noi.
Iranul a reacţionat negativ probabil şi la apropierea diplomatică a României de Egipt Qatar şi Iordania, state considerate pro-americane la nivelul elitelor conducătoare, state sunnite şi care se tem de Iran şi avantul Islamului şiit în Golful Persic. Bucureştiul are cu aceste state nu doar relaţii comerciale, economice, culturale ci şi acorduri militare (2004 cu Iordania şi 2001 cu Egipt) şi cooperare excelentă a structurilor de informaţii.
În februarie 2012, într-o serie de interviuri acordate unor jurnale româneşti, ambasadorul iranian la Bucureşti, dr. Bahador Aminian Jazi, susţine că Iranul nu se teme de un război cu Israelul, stat considerat, culmea, “raţional şi înţelept”, că în mass media occidentală prevalează doar viziunea negativă asupra Iranului. In plus, pretinde că statul său nici nu intenţionează să facă rost de arme nucleare: „Oficialii iranieni nu doresc deloc arme nucleare. E impotriva credinţelor noastre. Liderii nostri religioşi au spus ca este impotriva islamului, exista o fatwa care spune ca bomba nucleara este un pacat.” În plus, AIEA a dezvăluit secrete nucleare iraniene duşmanilor Iranului iar “numele a unul sau doi dintre savantii iranieni ucisi au fost anuntate intr-o rezolutie a Natiunilor Unite.” În plus, deşi se cunoaşte starea economică deteriorată a Iranului, pe fondul embargoului comun SUA-UE, acesta insistă că “spre exemplu, produsul intern brut a ajuns la 475 miliarde dolari, în 2011, fiind în creştere cu 68 miliarde dolari faţă de 2010. Rezervele valutare au crescut cu 26 miliarde dolari faţă de 2010, la 104,6 miliarde dolari, în 2011, Iranul ocupând locul al treilea în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, din acest punct de vedere.” În opinia sa, datele FMI indică creştere economică reală de 3,4% în 2012 (estimativ), inflaţie de peste 12% şi un PIB de peste 475 miliarde dolari. Probabil că ambasadorul a trunchiat sau a modificat cifrele reale. Zi de zi, embargoul sapă adânc la temelia economiei iraniene, inflaţia fiind imensă iar şomajul împovărător.
Referitor la scutul anti-rachetă şi la problematica Deveselu, acesta a dat dovadă de mult tact:”Iranul nu este prea încântat de astfel de decizii, însă relaţiile noastre cu România rămân bune. Nu există probleme cu guvernul român. Încercăm să ne menţinem bune toate relaţiile bilaterale.”
Oficialii din România nu pot adopta o poziţie pur „neutră” faţă de Iran, adică una de cooperare pur pragmatică în interes bilateral. Chiar dacă ar vrea, s-ar trezi sub presiunea SUA şi a Europei să respecte regimul de sancţiuni şi marginalizare a Teheranului. Totodată, poate că Bucureştiul a înţeles şi că trebuie să evite provocările inutile, precum cea din noiembrie 2005 când şeful diplomaţiei române s-a zbătut în mod hilar, straniu, pentru anularea meciului de fotbal amical dintre reprezentativele celor două state. De asemenea, savanţi iranieni dornici să participe la conferinţe ştiinţifice în România nu au primit viza de intrare. Există o comunitate de intelectuali, doctori şi oameni de afaceri iranieni care au activat sau activează în România, chiar dinainte de 1989. În măsura în care aceştia au legături cu cercurile reformatoare din ţara lor, cultivarea relaţiei cu ei se poate dovedi benefică în momentul în care Iranul se va democratiza şi se va deschide politic şi economic către Europa, polul politic şi cultural asociat de mulţi iranieni libertăţii, în contrast cu Rusia, statele din CSI şi China, care la rândul lor se află sub presiunea democratizării şi modernizării.
Iar faptul că unele conducte de petrol şi gaze ar putea transporta resurse energetice din Caspica şi Asia Centrală către Oceanul Indian, trecând prin Iran, nu constituie neapărat o pierdere pentru România deoarece Europa Occidentală va prefera rutele mai scurte şi mai sigure, aşadar prin zona Mării Negre şi a Mediteranei de Est. Trebuie precizat că celebrul gazoduct Nabucco, pe care UE planifică de atâta timp să îl construiască între Caucaz şi Austria, via Turcia, România, Bulgaria şi Ungaria, ar putea aduce gaze nu doar din Irak şi Egipt ci chiar şi din Iran...
Citeste continuarea analizei si comenteaza pe Contributors.ro
