Parlamentul bulgar a decis miercuri organizarea in urmatoarele trei luni a unui referendum cu privire la constructia unei noi centrale nucleare, data exacta urmand a fi anuntata de presedintele Rossen Plevneliev inainte de sfarsitul lui noiembrie, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Bulgarii trebuie sa raspunda la intrebarea: "Sunteti de acord ca Bulgaria sa dezvolte energia nucleara prin construirea unei noi centrale nucleare?". Din cei 119 parlamentari care au participat la vot (dintr-un total de 240 de deputati), 113 au aprobat intrebarea, iar sase au votat impotriva.

Numerosi analisti considera ca intrebarea, care evoca fara sa mentioneze explicit proiectul Belene, este prea specializata si ca bulgarilor le lipsesc informatii cruciale cu privire la costul constructiei si al electricitatii, precum si despre identitatea investitorului.

Presedintele Plevneliev trebuie sa anunte intr-o luna data exacta a acestei consultari populare care trebuie sa se desfasoare inainte de sfarsitul lui ianuarie.

Acest prim referendum din istoria postcomunista bulgara va avea loc din cauza dezbaterii asupra constructiei sau nu a unei a doua centrale nucleare in Bulgaria la Belene (nord) chiar daca intrebarea nu face referire directa la acest proiect.

Cu sase luni inainte de alegerile legislative, votul este un test pentru partidul de centru-dreapta GERB al premierului Boiko Borissov si pentru opozitia socialista care a strans aproape 540.000 de semnaturi pentru a solicita un referendum.

Guvernul a abandonat in martie - pentru a economisi bani - ideea construirii unei centrale la Belene dotata cu doua reactoare ruse cu apa presurizata la 1.000 MW fiecare. Socialistii considera ca proiectul aflat la un stadiu avansat, trebuie sa fie realizat.

Referendumul ar trebui sa relaxeze raporturile cu Moscova care tine la acest proiect pentru a introduce reactoarele sale de noua generatie intr-un tara a Uniunii Europene. Rusia a anuntat ca solicita un miliard de euro in compensatii financiare Bulgariei.

Pentru ca intrebarea referendumului sa fie validata, legea cere o participare egala sau superioara cu cea de la ultimele legislative din iunie 2009, la care au participat 4,35 milioane de alegatori (adica 70 la suta din cei 6,2 milioane de inscrisi pe liste).

Bulgarii sunt in general favorabili energiei nucleare. Conform unui sondaj recent al institutului MBMD, 38 la suta sunt pentru constructia centralei de la Belene, 28 la suta se opun, iar restul nu se pronunta.