Fondul Monetar International a anuntat miercuri "plata imediata" a unei noi transe in valoare de 1,5 miliarde de euro catre Portugalia, ca parte a planului de salvare financiara a tarii decis de comunitatea internationala in mai 2011, scrie AFP.

Dupa cea de-a cincea evaluare a situatiei economice a tarii, aceasta noua transa duce la 21,8 miiarde de euro suma totala platita Portugaliei de catre Fondul Monetar International, arata un comunicat al institutiei.

Prinsa in criza datoriilor din zona euro, Portugalia a solicitat ajutorul troicii de creditori internationali (FMI, UE si BCE), care a conditionat salvarea de un program de austeritate la scara larga ce a provocat nemultumiri in randul populatiei.