O fetita din Marea Britanie, Alma Deutscher, este considerata un copil fenomen si asemanata cu Mozart dupa ce a compus o "mini-opera" de 7 minute, la varsta de 7 ani. Fetita canta la pian si vioara, insa ceea ce o deosebeste de alti copii talentati este abilitatea ei de a scrie muzica si de a improviza pe muzica clasica, relateaza BBC.

Alma DeutscherFoto: Captura ABC News

"Este ca si cum ar vorbi cu Mozart ori cu Bach, le-ar pune intrebari si apoi le-ar raspunde in limba lor", le-a povestit jurnalistilor de la ABC News Robert Gjerdingen, profesor de teorie muzicala la Scoala de Muzica Bienen de la Universitate Northwestern

"Cand compun, sunt foarte fericita daca reusesc sa gasesc o melodie frumoasa", a povestit Alma Deutscher precizand ca, "in general, cand incerc sa ma gandesc, nu imi vin idei, dar cand improvizez, am multe idei".

Fetita din Surrey, Marea Britanie, a avut inca de mica o inclinatie catre arte, sustin parintii fetei. "Am fost surprinsi cand, la varsta de trei ani, a auzit un cantec de leagan de Richard Strauss si a venit la noi sa ne spuns: 'Cum poate fi muzica atat de frumoasa?' A fost atat de impresionata de frumusestea ei", povesteste mama fetitei, Janie Deutscher. La varsta de 4 ani, fetita incepuse deja sa realizeze primele improvizatii muzicale.

Cel mai recent proiect terminat de tanara este o lucrare de 7 minute intitulata "The Sweeper of Dreams". Fetita s-a trezit intr-o dimineata cu melodia in cap si, cu ajutorul tatalui ei, muzician amator, a inregistrat tema muzicala cantata la pian. Ulterior a dezvoltat tema intr-o "mini-opera" de 7 minute pentru un concurs organizat de Opera Nationala Engleza, unde a fost laudata pentru lucrare.