Ambasadorii Uniunii Europene au cazut de acord, vineri, sa consolideze sanctiunile impotriva Iranului, mai ales in privinta comertului, tranzactiilor financiare cu bancile iraniene si importului de gaze, potrivit unor diplomati citati de AFP.

Acest nou pachet de sanctiuni, care formeaza potrivit unui diplomat european "un ansamblu foarte robust", urmeaza sa fie aprobat luni de catre ministrii de Externe.

UE "va decide mai ales sa loveasca pentru prima data sectorul telecomunicatiilor", in special intreprinderile din acest domeniu suspectate ca sustin financiar regimul, a precizat un diplomat.

Toate tranzactiile financiare intre bancile europene si bancile iraniene vor fi supuse unei interdictii de principiu pana la un anumit prag, "relativ mic", a adaugat el.

Totusi, se va putea solicita o autorizatie in anumite situatii, mai ales pentru a plati in cazul unor tranzactii comerciale autorizate, cum ar fi achizitiile de hrana, echipament medical sau in scopuri umanitare, citeaza Mediafax.

Pe de alta parte, importurile de gaz iranian vor fi interzise, o masura care afecteaza o cantitate nesemnificativa, dar care se adauga, in schimb, la interdictia de a importa petrol iranian, care este in vigoare incepand din luna iulie.

Exportul de materii prime care pot servi programelor nuclear si balistic iranian, precum grafitul sau aluminiul, va fi interzis catre Iran.

Sunt prevazute si alte masuri, printre care interzicerea inregistrarii navelor iraniene si inghetarea activelor a 30 de noi societati, in special din domeniul bancar si din sectorul petrolier.