​MAE: Preliminar, nu se confirma existenta unei scrisori a Moscovei prin care se opune ca o statie de metrou din Sankt Petersburg sa se numeasca "Bucuresti"

de Corina Ionel     HotNews.ro
Miercuri, 10 octombrie 2012, 16:17 Actualitate | Internaţional


MAE roman informeaza ca verificarile preliminare nu confirma stirea despre o scrisoare a MAE rus prin care se cerea autoritatilor din Sankt-Petersburg sa nu numeasca "Bucuresti" o statie de metrou, insa asteapta clarificari de la Ambasada Federatiei Ruse privind aceasta informatie, relateaza Mediafax citand o informare a MAE roman transmisa miercuri.

"Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei a solicitat clarificari Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti pe aceasta tema si asteapta raspunsul sau", arata MAE.

In informarea transmisa la solicitarea agentiei de presa citata, MAE mai arata ca din verificarile facute de catre Ambasada Romaniei la Moscova la Ministerul rus de Externe si de catre Consulatul General roman de la Sankt-Petersburg pe langa autoritatile locale, concluzia preliminara este ca nu ar exista aceasta scrisoare.

Mai multe instituţii media din Federaţia Rusă şi Republica Moldova scriau zilele trecute despre existenţa unei astfel de scrisori.

Potrivit postului de radio Russkaia Slujba Novostei, citat de Mediafax, Ministerul rus al Afacerilor Externe s-ar opune ca o statie de metrou din Sankt Petersburg sa se numeasca "Bucuresti", transmitand o scrisoarea in acest sens catre primaria orasului Sankt Petersburg.

"Romania este un stat care nu poate fi calificat drept prietenos, iar relatiile cu Bucurestiul stagneaza", ar anunta scrisoarea Ministerului rus de Externe, potrivit postului de radio citat.

In plus, diplomatia rusa ar mai preciza ca Romania sprijina NATO, iar acesti factori sunt suficienti pentru ca statiei de metrou sa i se dea o alta denumire,a transmis corespondentul postului de radio de la Sankt Petersburg.​






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















639 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by