Instalarea rachetelor nucleare sovietice in Cuba a creat, in urma cu 50 de ani, cea mai grava criza din perioada razboiului rece, cand omenirea a scapat de apocalipsa nucleara doar "prin noroc", afirma protagonistii acestei confruntari, scrie AFP.
Timp de decenii, "criza rachetelor" a fost prezentata ca fiind un episod gestionat de mana de maestru a presedintelui american John F. Kennedy, un caz de studiu.
Aceasta criza a mai avut un efect: a convins liderii celor doua mari puteri mondiale de necesitatea unui canal direct de comunicatie, care a dus in 1963 la crearea "telefonului rosu".
Secretarul american de stat Hillary Clinton nu a ratat ocazia de a compara gestiunea promovata de Kennedy cu atitudinea administratiei Barack Obama in fata dosarului nuclear iranian.
Dar deschiderea arhivelor sovietice si americane arata o realitate mult mai prozaica: cele 13 zile din octombrie dezvaluie dificultatile lui Kennedy si ale omologului sau Nikita Hrusciov in controlarea inlantuirii evenimentelor.
Ingrijorat de intarzierea sovieticilor in materie de armament strategic si de amenintarile pe care Statele Unite le faceau sa planeze asupra revolutiei cubaneze, numarul unu al URSS a decis in mai 1962 trimiterea a peste 40.000 de oameni si zeci de rachete nucleare pe insula, asigurand americanii ca nu se pune problema de a se amplasa armament ofensiv in Cuba.
Doar prin sansa unor fotografii realizate de un avion-spion U-2 liderii americani au descoperit in 16 octombrie prezenta rachetelor. "Sentimentul care domnea era de soc si neincredere", marturisea Robert Kennedy, fratele presedintelui.
Surpriza strategica a fost totala. Ea a fost insa precedata de numeroase rapoarte oferite CIA de agenti cubanezi - 882 doar in lune septembrie, potrivit lui Michael Dobbs, autorul cartii "One minute to midnight" - care vorbeau de miscari stranii de convoaie in mijlocul noptii, pe strazile insulei.
Rachetele din Turcia
La Casa Alba, generalii preconizau lovituri aeriene si chiar o invazie in Cuba, in timp ce secretarul Apararii Robert McNamara si diplomatii preferau o blocada a insulei pentru a impiedica navele sovietice sa continue sa livreze armament.
In 22 octombrie, JFK anunta americanii despre starea de fapt si plaseaza fortele american in stare de alerta maxima. Intreaga lume rasufla usurata cand afla ca majoritatea navelor se intorc din drum.
In culise, drama continua. Kennedy si Hrusciov incearca sa gaseasca o solutie, dar eforturile lor sunt ingreunate de imposibilitatea de a comunica direct si de mesajele si evenimentele contradictorii.
In seara zilei de 26 octombrie, sovieticii propun retragerea rachetelor lor in schimbul garantiei ca SUA nu vor invada Cuba, dar a doua zi solicita public retragerea rachetelor americane din Turcia.
Sambata, 27 octombrie, evenimentele sunt escaladate: un avion U-2 este doborat deasupra Cubei, iar lucrurile pareau ca au scapat de sub control. Planurile Pentagonului privind lovituri aeriene incepand de marti sunt definitivate, urmate de debarcarea a 120.000 de oameni in Cuba.
Doar dupa 30 de ani americanii au aflat ca "sovieticii dispuneau de zeci de rachete tactice pe insula, echipate cu focoase nucleare capabile sa distruga orice forta de invazie", spune Michael Dobbs.
In cele din urma, frica a castigat sambata seara: Washingtonul promite sa nu invadeze Cuba si sa-si retraga in secret rachetele din Turcia, iar Moscova sa-si repatrieze rachetele din Cuba.
"Timp de ani de zile, am considerat criza rachetelor din Cuba drept criza de politica externa cea mai bine gestionata in ultimii 50 de ani (...)", a marturisit Robert McNamara, in cadrul unei conferinte sustinute la Havana, in 2002. "Acum, concluzionez ca, indiferent care au fost abilitatile folosite, la finele acelor 13 zile extraordinare sansa ne-a ajutat sa evitam un razboi nuclear, la distanta de un fir e par".
Pentru fostul sef al departamentului cubanez al KGB, Nikolaï Leonov, "este aproape ca si cum o interventie divina ne-a ajutat sa ne salvam".
Care au fost protagonistii crizei cubaneze:
John Fitzgerald Kennedy (1917-1963):
Presedintele american, in varsta de 45 de ani, este la putere de mai putin de doi ani. Gestiunea dezastruoasa a episodului din Golful Porcilor, in aprilie 1961 - a refuzat orice sprijin american pentru rebelii anticastristi, odata debarcati in Cuba - il convinge pe liderul sovietic ca presedintele american nu este la inaltime.
Cand a izbucnit criza, Kennedy a fost obligat sa navigheze intre cele doua tabere extrem de puternice, partizanii invaziei Cubei si cei ai aplanarii conflictului.
Supus unui stres intens si unui tratament medicamentos foarte dur - lua steroizi, cortizon si antibiotice - ajunge totusi la un acord cu Hrusciov pentru o rezolvare pasnica a crizei.
"Nu a supraestimat puterea Americii" si "si-a lasat o usa deschisa pentru iesirea din criza", spunea liderul sovietic, in memoriile sale.
Adepstii sau au facut din criza rachetelor au facut din aceasta criza consacrarea lui Kennedy, salutat drept un om de actiune care a stiut "sa-l priveasca in ochi" pe Hrusciov, dar si un intelept.
Cateva ore dupa sfarsitul crizei, Kennedy ii spune fratelui sau Rbert: "Este seara in care ar trebui sa merg la teatru", aluzie la noaptea in care Abraham Lincoln a fost asasinat in plina glorie, la cinci zile dupa victoria in razboiul civil american. Tanarul presedinte va fi si el asasinat, in 22 noiembrie 1963 la Dallas (Texas).
Nikita Sergheevici Hrusciov (1894-1971):
Impetuozitatea numarului unu sovietic, care nu a ezitat sa bata cu pumnul in biroul sau de la ONU, in 1960, pentru a protesta fata de discursul unui orator, si a amenintat ca va "ingropa" sistemul capitalist, a condus lumea in pragul unei apocalipse nucleare.
Considerat inca in Rusia drept arhetipul "mujicului", acest om simplu, de origine taraneasca, cu chipul rotund si fara suras, este cel care a indraznit sa denunte crimele lui Stalin si a lansat destalinizarea in cadrul congresului Partidului Comunist in 1960, dar nu a ezitat sa reprime in sange revolta populara din 1956, in Ungaria.
Anturajul sau a admis ca Hrusciov spera sa beneficieze de politica faptului implinit dupa ce a amplasat rachetele in Cuba si ca nu va exista opozitie din partea lui Kennedy. El nu a avut un "plan B" in cazul in care rachetele erau descoperite inainte de a fi operationale.
In 1964, este destituit si inlocuit de Leonid Brejnev.
"Sunt batran si obosit. Am facut lucrul principal. Cineva dintre noi ar fi putut visa ca ii va putea spune lui Stalin ca nu ne convine? (...) Este contributia mea", spunea el. Va muri in urma unei crize cardiace in 11 septembrie 1971.
Fidel Castro (nascut in 1926):
La 36 de ani, tanarul lider al revolutiei cubaneze se afla sub presiune, la un an dupa victoria in fata debarcarii in Golful Porcilor a rebelilor anticastristi.
Preluand puterea la inceputul lui 1959 dupa ani de razboi de gherila, Fidel Castro isi multiplica apelurile la adresa blocului sovietic si declara in aprilie 1961 o "revolutie socialista", pentru a asigura cateva luni mai tarziu ca a fost intotdeauna un marxist-leninist.
"Eram in discutii cu sovieticii. Discutam masurile de luat - fara a vorbi de rachete -, de ce trebuia facut pentru a face SUA sa inteleaga ca o invazie in Cuba va declansa un razboi cu URSS", va explica el, mult mai tarziu, biografului sau, Tad Szulc.
Discutata in vara lui 1962, propunerea de amplasare a rachetelor este in final acceptata de Fidel Castro.
El va afirma mai tarziu ca nu i-a placut aceasta idee: "Pentru noi, nu era interesant sa avem rachete aici, nici o baza militara. Ceea ce ne interesa era imaginea tarii. O baza sovietica ar fi devalorizat imaginea revolutiei, capacitatea sa de influenta asupra regiunii. Pentru ce am acceptat-o? a fost foarte dur. Dar era o chestiune de solidaritate internationala".
Dar marile puteri au ajuns la un acord in care Hrusciov nu il consulta pe Fidel Castro.
"Dupa aceasta experienta amara dar instructiva - in cursul careia Cuba nu a fost nici consultata nici luata in considerare asa cum ar fi trebuit - cubanezii nu vor mai avea niciodata incredere in capacitatea conducerii sovietice de a gestiona afacerile internationale", spune istoricul cubanze Tomas Diez Acosta.
