Institutul Cultural Roman din Istanbul impreuna cu Institutul Goethe Istanbul au organizat, pe 1 octombrie 2012, un concert de muzica de camera sustinut de ansamblul Raro la catedrala San Antuan din Istanbul. Concertul ar fi fost unul dintre numeroasele evenimente romanesti de peste hotare, puse in situatia de a fi anulate de taierea finantarilor ICR pentru ultimul trimestru din 2012. Concertul romanesc de la Istanbul a reusit insa sa atraga donatiile anonime ale mai multor romani, care au suplinit astfel incapacitatea autoritatilor de la Bucuresti de a-si sustine angajamentele si de a promova cultura romaneasca peste hotare.

Concert ICR IstanbulFoto: Hotnews

Ansamblul Raro care a concertat in cadrul evenimentului ICR de la Istanbul este unul dintre cele mai creative grupuri de muzica de camera europene, aflandu-se in centrul cunoscutului Festivalului SoNoRo de la Bucuresti. La Istanbul au concertat, alaturi de romanul Razvan Popovici, violonistul Alexander Sitkovetsky, pianista Diana Ketler si violoncelistul Adrian Brendel.

Noua conducere a Institutului Cultural Roman a anuntat saptamana trecuta infiintarea a patru noi filiale, dar nu peste hotare, ci in Romania: la Iasi, Craiova, Cluj si Timisoara. Infiintarea unor filiale ale ICR la Moscova si Beijing este in continuare incerta.