Ambitios si dornic de putere. Impulsiv, luptator, uneori slobod la gura. Expert in economie, finante si stiinte sociale. Inteligent-brici, dar si capricios, ba chiar "pretentios" in relatiile cu presa. Cu o remarcabila forta conceptuala si cu o notabila insistenta, la transpunerea ideilor in realitate. "Are statura si contur, o natura rusticala si o textura politica ce sunt de folos, la vreme de Euro-criza", spune publicatia Focus despre Peer Steinbruck, proaspatul candidat desemnat al social-democratilor germani, in cursa pentru functia de cancelar. Un adversar mai incomod nu si-ar fi putut imagina Angela Merkel, la alegerile parlamentare de anul viitor.

Steinbrück BiographieFoto: Hotnews
  • Primul din Troika

SPD a iesit initial la rampa de lansare a candidaturilor pentru functia de cancelar cu un "trio": parlamentarul Peer Steinbruck, seful partidului social-democrat Sigmar Gabriel, fostul vicecancelar Frank-Walter Steinmeier. Gabriel era cel mai bine situat in preferintele de partid, insa volatil la nivelul preferintelor electoratului-baza. Steinmeier a fost candidatul SPD la alegerile din 2009 si a pierdut. Mai rar s-a vazut atata armonie intre doi contracandidati la postul de cancelar al Germaniei. In loc de duel, am asistat mai degraba la un duet. In loc de sabii, s-au scos bricege cu varfuri tocite. Nici nu e de mirare, caci fostul ministru de externe si vicecancelar Steinmeier a lucrat cot la cot cu "sefa" Merkel timp de patru ani, iar team-working-ul se pare ca l-a influentat. Spre paguba propriului partid. Acum, SPD-ul vrea sa intre in forta. Oameni grei la vremuri grele, de criza. Iar Peer Steinbruck e un "greu" al politicului german si al unui think-tank globalist international. In spatele lui Steinbruck sta ex-cancelarul social-democrat Helmut Schmidt, un cancelar-legenda ale carui opinii sunt ascultate si astazi, aproape cu sfintenie. In spatele lui Steinbruck se vad si "bilderbergii", cel putin asa releva o inregistrare postata pe youtube din 2011, la anuala conferinta a "eminentelor cenusii ale planetei".

  •  Politica, pas cu pas

Peer Steinbruck s-a nascut in 10 ianuarie la Hamburg, e casatorit si are trei copii. Dupa terminarea liceului si a celor doi ani de armata, el a intrat in SPD (1969). In 1974 absolva Universitatea Christian-Albrecht din Kiel, luandu-si diploma in economie si stiinte sociale. Lucreaza ca referent pentru Ministerul Constructiilor, in Cancelaria Federala de la Bonn, la reprezentanta permanenta a BRD din Berlinul de Est, ca si la Ministerul pentru Cercetare si Tehnologie. Parcurge incet si sigur treptele ascensiunii profesionale si politice, ajungand, in anii 90, subsecretar, secretar de stat si mai apoi ministru al landului Schleswig-Holstein pentru Economie, Tehnologie si Transporturi (1992-1998).

Acelasi ministeriat il detine doi ani in in Nordrhein-Westfalen (NRW), un land puternic, cu greutate politica. Tot in NRW devine ministru de finante si premier de land (2002-2005). In timpul Marii Coalitii de la guvernarea Germaniei si primul cabinet Merkel, Steinbruck e ministru de finante federal si vicepresedinte al SPD (2005-2009). Iesirea SPD de la guvernare, dupa alegerile generale din 2009, l-a facut pe Steinbruck sa stea o vreme oarecum pe tusa, el ramanand doar parlamentar SPD. Dar si membru al Sindicatului Industrial din Minerit, Chimie, Tehnologie. O voce permanenta, din Opozitie.

  • Unora le place Steinbruck

Nominalizarea lui Peer Steinbruck ca "varf de lance" si contracandidat la functia de cancelar pentru SPD la alegerile generale din 2013 a fost facuta publica vineri, 28 septembrie. Cu cateva zile inainte, ii aparea biografia, la Berlin. "Steinbruck. Biographie" a aparut la Droemer Verlag din Munchen, are 364 de pagini si costa 19,99 euro. Biografii sunt Eckart Lohse si Markus Wehner, doi jurnalisti si corespondenti la Berlin ai ziarului Frankfurter Allgemeinen Sonntagszeitung. Poza de pe coperta cartii e cea a unui om serios, incrancenat, a unui candidat la cancelar "de criza".

Seful SPD Sigmar Gabriel a declarat ca "intregul partid il sustine", iar Steinmeier ca va duce campania electorala de anul viitor, ca si cand ar fi a lui proprie. "Peer Steinbruck e destept si convingator. Asta e ceea ce trebuie Germaniei" a declarat primarul in Hamburg, Olaf Scholz.

"Cu propunerile lui de reglementare a pietelor financiare, el a demonstrat ca stie sa actioneze, nu doar sa amane", a spus pentru Kolner Stadt-Anzeiger premierul de land Hannelore Kraft. Primarul Berlinului, Klaus Wowereit, a declarat vineri ca Steinbruck intruchipeaza "tocmai in aceste timpuri de criza financiara, cu competenta sa politica si din zona finantelor, alternativa corecta la cancelarul Merkel si politica ei".

Steinbruck a afirmat apasat: "Accept aceasta provocare. Vrem sa inlocuim acest guvern. Vrem ca el sa fie inlocuit printr-un guvern rosu-verde". Seful fractiunii Verzilor (Die Grune) Jurgen Trittin nu poate decat sa se bucure de decizia proaspatului candidat la functia de cancelar. "Ii doresc noroc lui Peer Steinbruck. Numai Rosu-Verde poate sa elimine in intregime bad governance-ul lui Merkel" a scris el pe Twitter.

Peer Steinbrück contra Angela Merkel

Peer Steinbrück contra Angela Merkel

Foto: AP

Din partea celorlalte partide, reactiile au fost amestecate. Stanga radicala (Die Linke) e circumspecta, deoarece Steinbruck se situeaza in aripa moderata, mai degraba conservatoare, a social-democratilor germani. Coalitia de guvernamant (CDU/CSU/Liberali) nu are cum sa se bucure de candidatul-surpriza, care nu o va trata pe Merkel deloc cu manusi si care nu pare a cunoaste jumatati de masura. Cel putin pana acum. Caci sarcina lui Steinbruck in continuare nu este atat sa polarizeze, cat sa coalizeze, in jurul SPD-ului, electoratul "de mijloc". Iar aici misiunea e deosebit de grea, caci pe acest bazin electoral se va bate si Merkel.

Angela Merkel a stiut, pana acum, sa dea cetatenilor senzatia de siguranta, ceea ce i-a pastrat nealterata popularitatea in randul electoratului din Germania. Sondajele de opinie recente indica o majoritate in sensul unei Mari Coalitii, formata din crestin- si social-democrati. SPD- ul se pozitioneaza insa, cu Steinbruck in frunte, mai radical si vrea sa guverneze impreuna cu Verzii. Procentele s-ar putea insa sa nu ajunga. Tot asa cu nu ajung nici Uniunii de centru- dreapta, caci liberalii -cu care au guvernat pana acum-, sunt sub 4% si s-ar putea sa nu treaca nici macar de pragul electoral.

Merkel a avut, pana acum, "ac de cojocul" tuturor politicienilor din propriul partid sau din Opozitie, care au incercat sa se profileze pe podiumul politic de prim rang. Cu Steinbruck insa, nu-i va fi usor. Caci omul se pricepe, o spune raspicat (uneori chiar prea raspicat) si intrupeaza dorinta de "Fuhrung", de conducere mai ferma, ce place atat de mult poporului german. Unei parti a poporului german.