Politia de frontiera bulgara a retinut un barbat suspectat de complicitate in cazul atentatului terorist din Burgas, informeaza Novinite.com. Informatia a fost dezvaluita de site-ul bulgar Bessove.bg, citand surse din cadrul politiei de frontiera.

Potrivit surselor din cadrul politiei, suspectul a fost prins in apropierea satului Zvezdets, unde se ascundea de mai mult timp. In urma verificarii actelor de identitate ale suspectului, s-a constatat ca acesta a traversat frontiera dintre Bulgaria si Turcia de mai multe ori.

Barbatul, care corespunde foarte bine portretului robot facut public de politia bulgara, a recunoscut in timpul interogatoriului ca face parte din noua factiune Al-Qaeda.

Ministerul bulgar de interne a refuzat sa comenteze informatiile aparute in mass-media.

Atentatul din orasul Burgas, comis pe 18 iulie, s-a soldat cu moartea a cinci turisti israelieni si a unui sofer de autocar bulgar.