Ministerul elen al Finantelor a initiat procedura de calculare a reparatiilor de razboi pe care Grecia ar putea sa le ceara Germaniei pentru prejudiciile aduse in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ministrul adjunct al finantelor Christos Staikouras, citat miercuri de Bloomberg, a subliniat ca aceasta va fi prima data cand Grecia isi rezerva dreptul sa faca un astfel de calcul, raspunzand la o intrebare din partea unui reprezentant al Partidului Independent elen, anunta Agerpres.

El a adaugat ca ministerul a inceput deja colectarea de materiale de arhiva, ce vor fi analizate de un grup de experti.Dupa cum scrie Digital Journal, conform calculelor preliminare ale comisiei speciale, Germania datoreaza in Atenei in jur de 7,5 miliarde de euro.

"Reparatiile din partea Germaniei constituie o problema juridica complexa, care necesita sa fie analizata si rezolvata la nivel international, in conformitate cu normele dreptului international", a declarat miercuri Staikouras, in cadrul unei reuniuni a parlamentului elen.

"Acest proces nu a fost nici pana acum reglementat si ne rezervam dreptul de a-l duce pana la capat", a adaugat el.

Ocupatia nazista a inceput sa fie evocata de la inceputul crizei in Grecia.In timpul alegerilor parlamentare din mai si iunie, reprezentantii Partidului Independent au pledat pentru ca Germaniei sa-i fie pretinse despagubiri pentru distrugerile cauzate in timpul ultimului razboi mondial.

In martie 2006, Curtea Constitutionala din Germania a decis ca statul nu ar mai trebui sa plateasca despagubiri individuale pentru crimele de razboi comise in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Potrivit unui acord din 1960, Germania a platit deja circa 60 milioane de euro victimelor regimului nazist in Grecia, declarase in 2010 purtatorul de cuvant al MAE german Andreas Peschke.