Manifestatii au avut loc vineri in mai multe orase din Siria, organizate cu scopul de a reclama plecarea de la putere a presedintelui Bashar al-Assad, caruia secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a cerut sa nu mai utilizeze armament greu in operatiunile de reprimare a revoltei, relateaza AFP citata de Mediafax.

Ca in fiecare vineri de la inceputul insurectiei, in martie 2011, zeci de mii de sirieni au iesit in strada, in unele cazuri in grupuri mici, din cauza temerilor fata de bombardamente, potrivit organizatiei nonguvernamentale (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul in Marea Britanie.

"Nu vom ceda, in pofida tancurilor si tunurilor voastre", au scandat manifestantii la Aassali, un cartier din sudul Damascului.

Forte din cadrul regimului, care asimileaza opozitia cu terorismul, au fost masiv mobilizate. Astfel, intrarile in Damasc erau inchise, iar majoritatea cartierelor capitalei erau intesate de baraje organizate de catre serviciile de securitate, potrivit unui jurnalist AFP.

La Kafarzita (centru), unii manifestanti, intre care se aflau numerosi copii, au scandat "Mai degraba moarte decat umilire", unul dintre laitmotivele militantilor impotriva regimului, potrivit unor inregistrari video postate de catre protestatari. Tonul era sfidator in provincia Deraa (sud). "Ingenunchem numai in fata lui Allah" si "Martirule, esti un erou", strigau participantii la mitinguri.

Rami Abdel Rahmane, directorul ONG-ului sirian, care se sprijina pe o retea de militanti si pe martori, a declarat ca au avut loc manifestatii in toate regiunile, mai putin in cele vizate de "operatiuni militare" si cele "golite de locuitori".

In tara, cel putin 17 persoane au fost ucise vineri, potrivit unui bilant provizoriu al ONG-ului sirian, care a anuntat ca joi au fost ucise 119 persoane.

Astfel sase persoane au fost ucise in bombardamente in zona Abu el-Zuhur, unde se afla una dintre cele doua baze aeriene militare din regiunea Idleb (nord-vest), teatru al unor confruntari intre armata si rebeli pentru a doua zi consecutiv, a precizat ONG-ul.

Nicio solutie nu este vizibila dupa 17 luni de revolta, care s-a militarizat in lupta impotriva represiunii, iar violentele s-au soldat cu peste 26.000 de morti, majoritatea civili, porivit ONG-ului.

Dupa indemnuri fara succes la plecarea lui al-Assad, sustinut ferm de catre Moscova, Beijing si Teheran, tarile occidentale se concentreaza de-acum asupra problemelor umanitare.

Franta a indemnat vineri "toti donatorii sa se mobilizeze" pentru a consolida ajutorul, in special european, destinat refugiatilor. Joi seara, in cadrul unei reuniuni la nivel de ministri a Consiliului de Securitate al ONU, Parisul si Londra au anuntat un efort umanitar suplimentar in valoare de cateva milioane de euro.

Potrivit ONU, in prezent in Siria exista peste 1,2 milioane de persoane deplasate in Siria si peste 229.000 de refugiati inregistrati in mod oficial in tarile vecine (Turcia, Iordania, Liban si Irak), dintre care 15.000 sositi in ultimele trei zile.

Ankara a sugerat crearea unei zone protejate in Siria, de-a lungul frontierei, insa Parisul, Londra si oficiali ONU au subliniat asupra dificultatilor cu care se vor confrunta in asigurarea protectiei unor asemenea "zone de tampon" pe teritoriul sirian, cu atat mai mult cu cat al-Assad a declarat deja ca li se opune.

In Libanul vecin, in care populatia este profund divizata intre cei care il sustin si cei care sunt impotriva lui al-Assad, cel putin 25 de obuze lansate de catre trupele siriene au atins un sat crestin de la frontiera de nord, ranind o persoana si provocand pagube materiale, potrivit unor oficiali locali.