Genistii americani incearca sa patrunda sambata in apartamentul lui James Holmes, tanarul care, recomandandu-se The Joker, a ucis 12 persoane si a ranit alte 58 in ziua precedenta, intr-un cinematograf din Denver (Colorado), in timpul premierei ultimului film din sera Batman, relateaza AFP.

Crimele au starnit un val de indignare si de emotie in intreaga tara, candidatii la alegerile prezidentiale din noiembrie, Barack Obama si Mitt Romney, suspendandu-si campania. Acest macel a relansat, totodata, dezbaterea legata de reglementarea armelor de foc.

Expertii genisti au incercat in intreaga noapte de vineri sa intre in apartamentul ucigasului de la cinematograful din Aurora, un cartier al Denverului, dupa ce au descoperit ca locuinta era incarcata cu un arsenal de produse chimice si explozibili.

"Este un amestec de fire electrice, muzica de relaxare, borcane pline cu munitie, lichide. Mai multe lucruri seamana cu munitie de mortier. Sa intri intr-un astfel de apartament, in siguranta, este o adevarata provocare", a explicat seful politiei din Aurora, Dan Oates, intr-o conferinta de presa, adaugand ca operatiunile urmeaza a fi reluata sambata.

Serviciile politiei spera sa gaseasca in acest apartament indicii care sa le permita sa afle care a fost mobilul lui James Holmes, tanarul de 24 de ani care a fost arestat fara sa opuna rezistenta.

Anterior, deschisese focul intr-o sala de cinema de la "Century 16 Movie Theater" la premiera "The Dark Knight rises", ultimul din seria trilogiei Batman, a carui lansare era asteptata de milioane de fani.

Vineri seara, locuitorii din Aurora s-au adunat pentru a se ruga.

Sambata, in mesajul radiofonic saptamanal, presedintele Obama a promis ca "guvernul federal va face totul pentru a aduce in fata justitiei vinovatul pentru aceste crime atroce". El a ordonat ca drapelele americane sa fie abordate in berna pe edificiile publice, pana la 25 iulie.

James Holmes este descris de FBI ca avand 1,90 m inaltime, fiind nascut in 13 decembrie 1987, fara sa fi avut vreo legatura cu terorismul.

Acesta reusise sa cumpere peste 6.000 de gloante pe interne, potrivit sefului politiei din Aurora. Din masina sa au fost confiscate o pusca de asalt, un shutgun si un pistol, in conditiile in care un alt pistol a fost descoperit in cinematograf. Toate armele fusesera cumparate legal, potrivit magazinului care le-a vandut, Bass Pro Shops.

Acest nou masacru (unul dintre cele mai grave, dupa cel din Virginia Tech, in aprilie 2007, soldat cu 33 de morti) a redeschis dezbaterea depre reglementarea armelor de foc, un subiect pe care Obama este acuzat ca l-a ocolit cu grija de la ajungerea sa la Casa Alba.