In cadrul negocierilor privind delimitarea granitei maritime, Vladimir Putin si Viktor Ianukovici au ajuns la o intelegere preliminara, convenind ca insula Tuzla sa treaca in jurisdictia Ucrainei, Rusia urmand sa pastreze dreptul de a-si tranzita navele prin Golful Kerci, informeaza RIA Novosti, citand surse din delegatia rusa participanta la discutii.

Insula Tuzla va trece in jurisdictia UcraineiFoto: Google Maps

Vicepresedintele Comisiei Dumei de stat pentru CSI, Dmitri Sablin, a afirmat ca un astfel de acord corespunde intereselor Rusiei si adevarului istoric. "In ceea ce priveste Tuzla, intotdeauna s-a afirmat ca apartine Ucrainei", a spus Sablin ziaristilor. El a subliniat ca pentru Rusia este foarte importanta asigurarea navigatiei prin Golful Kerci.

Anterior s-a anuntat ca acordul de delimitare a liniilor de demarcatie din Marea Azov si din Marea Neagra, semnat de Putin si Ianukovici, nu este un document referitor la delimitarea propriu-zisa a granitelor, ci o etapa pregatitoare a acestui proces.