Dominique Strauss-Kahn si sotia sa, Anne Sinclair, sunt despartiti de aproximativ o luna, a confirmat pentru AFP o sursa apropiata fostului director al Fondului Monetar International. Aceeasi sursa a precizat ca cei doi traiesc in locuinte separate la Paris si a adaugat ca lui Dominique Strauss-Kahn ii merge bine, in ciuda unei perioade ''dificile'', relateaza AFP.

Dominique Strauss-KahnFoto: Agerpres

Cuplul s-a despartit in urma cu aproximativ o luna, cel mult sase saptamani, dupa o casnicie care a durat 20 de ani, a precizat sursa, sub acoperirea anonimatului. Jurnalista Anne Sinclair, in varsta de 63 de ani, a devenit in luna ianuarie directorul editorial al site-ului Huffington Post, editia franceza.

Ei s-au intors in Franta in septembrie, dupa ce au petrecut peste trei ani la Washington, unde Strauss-Kahn a fost director general al FMI pana la 18 mai 2011. Fostul director al FMI a demisionat in urma acuzatiilor de agresiune sexuala ale unei cameriste de la hotelul Sofitel din New York, Nafissatou Diallo.

Procedura penala a fost abandonata la sfarsitul lui august 2011, procurorul avand indoieli cu privire la credibilitatea tinerei, dar o procedura civila este in desfasurare la New York. De altfel, multiplele acuzatii au pus capat ambitiilor prezidentiale ale lui DSK. De-alungul acestei perioade, Anne Sinclair si-a aparat sotul si a ramas alaturi de el.

Pe 26 martie anul trecut, Dominique Strauss-Kahn a fost arestat preventiv la Lille, Franta, pentru proxenetism agravat in grup organizat in cadrul afacerii supranumite ''Carlton''.

Despartirea sa de Anne Sinclair a fost facuta publica vineri, cand avocatii cuplului au anuntat decizia lor de a actiona in justitie revista Closer, publicatie ce a mentionat acest fapt, "pentru atingere adusa vietii private".

Persoane apropiate cuplului Strauss-Kahn au refuzat sa faca comentarii.