Fostul prim-ministru socialist al Greciei, Georgios Papandreou, l-a acuzat pe fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy ca i-a subminat proiectul de referendum propus pentru planul de austeritate, fapt ce a adancit Grecia in actuala criza politica, informeaza AFP.

Partenerii europeni ai tarii si chiar cancelarul german Angela Merkel au acceptat acest proiect in noiembrie 2011, a declarat Papandreou, la un post de televiziune din Patras.

''Insa a existat o reactie din partea presedintelui Sarkozy, care a reusit sa submineze proiectul in ochii poporului grec'', a adaugat fostul premier grec, care a parasit puterea in favoarea unei coalitii guvernamentale provizorii dreapta-socialisti, respinsa la alegerile legislative din 6 mai.

Potrivit afirmatiilor lui Papandreou, blocajul francez s-a manifestat la mini-summitul european de criza de la Cannes, Franta, la care el a fost convocat pe 2 noiembrie 2011, dupa ce-si anuntase intentia de a organiza un referendum privind cel de-al doilea plan de salvare a Greciei si pe care zona euro urma sa-l puna in aplicare.

Partenerii europeni ai Atenei amenintasera atunci ca-i vor intoarce spatele, Parisul si Berlinul pledand ca, in caz de referendum, grecii sa fie pusi la zid cu o intrebare referitoare la dorinta lor de a ramane sau nu in euro.

''Cred ca exista o teama, mai ales in randul conservatorilor din Europa, fata de o mai mare democratizare a Europei'', a adaugat joi Papandreou, presedintele Internationalei Socialiste, pentru canalul de televiziune Super B.

Papandreou a reiterat ca nu intentiona sa le supuna grecilor chestiunea referitoare la ancorarea tarii in euro, ci sa-i cheme sa se pronunte in legatura cu programul de austeritate extrema cerut de creditorii tarii, UE si FMI, in schimbul unui imprumut de 130 miliarde de euro, suma adaugandu-se unui prim ajutor de 110 miliarde.

Grecii au profitat de ocazia legislativelor din 6 mai pentru a raspunde la aceasta chestiune printr-un ''nu'' masiv, iar Europa se teme acum ca nu cumva ei sa repete, la alegerile de duminica viitoare, respingerea austeritatii, compromitand mentinerea tarii in zona euro.