Pana la capat, a domnit incertitudinea: Va cere Spania, sub presiune, ajutor de la Zona Euro pentru bancile sale? Si, mai ales, in ce conditii? Negocieri, intalniri secrete si dezmintiri oficiale au insotit acest nou episod al crizei, relateaza AFP.

Sambata, la capatul unei reuniuni telefonice de doua ore si jumatate intre ministrii de Finante ai Uniunii Monetare, Madridul a sfarsit prin oficializarea cererii sale. Imediat, Zona Euro a promis un imprumut de "pana la 100 miliarde euro" pentru recapitalizarea sectorului sau bancar.

"Incepand de miercuri si joi, au existat contacte constante si era clar ca trebuie actionat repede", explica un inalt oficial guvernamental din Europa, care a explicat ca a existat o prima conferinta telefonica a Eurogrupului joi dimineata, care "nu a fost dezvaluita". "Acesta a fost momentul in care s-a lansat procesul", a precizat acesta.

Spania trebuia sa vorbeasca prima

Dar deschiderea procesului nu semnifica si ca acordul era garantat. Pentru ca, desi Spania spera la un sprijin european, o adevarata lupta a inceput.

In primul rand, aceasta tara nu voia sa creeze impresia ca i s-a fortat mana. De atunci, "s-a facut totul pentru ca guvernul european sa vorbeasca primul", recunoaste aceasta sursa diplomatica. Public, liderii europeni s-au abtinut sa exercite presiuni care s-au multiplicat, insa, in privat, asupra Madridului.

Celalalt front era legat de continutul acordului.

Acest inalt oficial guvernamental a arata ca "Spania avea nevoie sa fie respectata si sa nu ajunga sub tutela sau sub un program de austeritate". Or, celorlalte state salvate de europeni si de Fondul Monetar International (FMI), Grecia, Irlanda si Portugalia, li s-au impus conditii draconice. Iar Berlinul a repetat ca Spania trebuie la randul sau sa "accepte conditii".

Totul s-a negociat in privinta acestei contrapartide. Mai multe tari, printre care si Franta, doreau ca aceste conditii sa fie legate doar de restructurarea sectorului financiar.

Vineri dimineata, informatii de presa vorbeau despre o teleconferinta a Eurogrup pentru a doua zi, avand ca principal punct pe ordinea de zi sustinerea Spaniei. Fara a aparea insa vreo confirmare oficiala.

Doi diplomati au precizat ca directorii Trezoreriilor se aflau in "stand-by", "suspendati langa telefoane", gata sa se reuneasca in cazul unei cereri spaniole.

Dificultati pe ultima suta de metri

"Starea de spirit era pregatita in Europa pentru un ajutor oferit Spaniei, dar nu si in Spania", spune o sursa apropiata discutiilor. "Deci, a existat o presiune asupra Madridului pentru a cere un ajutor, iar Zona Euro s-a declarat pregatita sa reactioneze imediat ce va fi nevoie".

Unii s-au ingrijorat de efectul acestor zvonuri, in conditiile in care Madridul dezmintea in continuare totul. "Acum, ca zvonurile curg, este complicat de stiut cum vor proceda autoritatile spaniole, ar fi putut sa le determine sa se abtina", povestea un alt diplomat.

In cele din urma, reuniunea a fost convocata sambata seara, potrivit unui oficial european. Scenariul s-a creionat: FMI va prezenta in avans, in timpul noptii, evaluarea nevoilor bancilor spaniole, apoi Spania va comunica cererea sa si de-abia dupa aceea Zona Euro va raspunde, favorabil.

Presiunea agentiilor de rating si a Washingtonului pare sa fi contribuit si ea la reducerea rezistentei Spaniei.

Dar nu totul era rezolvat. Sambata dimineata, Madridul afirma ca "nimic nu s-a schimbat" in ceea ce priveste pozitia sa. Iar dupa-amiaza, la mai putin de o jumatate de ora inainte de finalul reuniunii, un participant a declarat pentru AFP ca exista dificultati din partea statelor cele mai solide, printre care Finlanda, care doreau "sa impuna conditii si o supraveghere bugetara si economica Spaniei".

Onoarea a fost salvata

In schimb, Germania parea sa se fi raliat unor conditii strict bancare.

Aceasta pozitia a devenit majoritara, asa cum o dorea si Madridul. FMI nu va juca decat un rol de "supraveghere". Onoara celei de-a patra economii a Zonei Euro a fost salvata si ministrul Economiei, Luis de Guindos, se poate lauda, in cursul serii, ca acest plan "nu are nicio legatura cu o salvare".

Raman cateva obstacole periculoase: Helsinki isi rezerva dreptul de a solicita "garantii", Irlanda vrea sa renegocieze ajutorul de care a beneficiat pentru bancile sale in conditiile mai avantajoase ale Madridului.

In Spania, premierul Mariano Rajoy este criticat dur pe Twitter pentru discretia aratata in timpul acestei crize, iar hasthagul #Rajoycobarde (Rajoy lasul) starneste senzatie.

In ciuda acestor evenimente, viata isi cere drepturile, si fotbalul la fel. Dupa ce a negat astazi ca ar fi cedat presiunilor, Mariano Rajoy va fi prezent duminica seara in Polonia, la primul meci al Spaniei la Euro-2012, impotriva Italiei.