Presedintele rus Vladimir Putin i-a transmis joi, le Beijing, omologului sau iranian Mahmoud Ahmadinejad ca Rusia este in favoarea folosirii pasnice a energiei nucleare in Iran, tara acuzata de statele occidentale ca doreste sa obtina arma atomica, relateaza AFP.

"Am sustinut intotdeauna dreptul poporului iranian la tehnologii moderne, printre care si folosirea pasnica a energiei atomice. Dar vreau sa insist asupra faptului ca vorbim de utilizare pasnica. Cunoasteti pozitia noastra", i-a spus Putine lui Ahmadinejad.

Cei doi lideri se afla in capitala chineza cu ocazia summitului anual al Organizatiei de Cooperare Shanghai (OCS), care regrupeaza China, Rusia si patru tari din Asia Centrala si la care Iranul este invitat in calitate de observator.

OCS si-a afirmat, in comunicatul final, opozitia fata de folosirea fortei impotriva Iranului, afirmand ca o astfel de decizie "ar antrena consecinte imprevizibile, amenintand stabilitatea si securitatea in regiune si in intreaga lume".

Washingtonul s-a declarat, in aceasta saptamana, putin optimist in ceea ce priveste semnarea unui acord cadru intre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) si Teheran, vinerea viitoare, in cadrul unei noi runde de discutii, la Viena.

"Noi sanctiuni vizand Teheranul ar fi total contra-productive", avertizase insa miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.