Dominique Strauss-Kahn a depus plangere pentru declaratii false, defaimare si procedura abuziva impotriva cameristei Nafissatou Diallo, cea care l-a acuzat de agresiune sexuala in urma cu un an, si ii cere acesteia despagubiri de un milion de dolari, scrie AFP.

Potrivit plangerii depuse luni la Tribunalul din Bronx, fostul director geneal al Fondului Monetar International afirma ca aceasta, "in deplina cunostinta de cauza si intentionat, a facut declaratii false" in fata oamenilor legii din Statele Unite, afectand astfel "reputatia sa in intreaga lume" si provocandu-i pierderea "altor oportunitati profesionale".

In acest document, citat pentru prima oara de cotidianul New York Post pe site-ul sau, Dominique Strauss-Kahn reaminteste ca era, la momentul acuzatiilor care i s-au adus, "considerat de unii drept viitorul presedinte francez".

Plangerea afirma ca relatia sexuala pe care ar fi avut-o in 14 mai 2011 cu Nafissatou Diallo a fost "consimtita", fara "violenta sau constrangere".

"Cu ajutorul personalului (hotelului) Sofitel", la o ora dupa aceasta relatie sexuala, Nafissatou Diallo a depus o declaratie falsa in fata politiei, in care a afirmat ca a fost agresata sexual, precizeaza aceasta plangere.

DSK reaminteste in plangerea sa ca a fost ulterior arestat si apoi supus "unor perchezitii degradante si umilitoare; fotografiat dezbracat; si fortat sa furnizeze esantioane pentru ancheta".

Plangerea acuza de asemenea femeia in varsta de 33 de ani ca a "falsificat elemente" si precizeaza ca DSK a fost nevoit sa demisioneze din functia de director general al FMI.

Nafissatou Diallo a depus o plangere civila in data de 8 august si aceasta este analizata in prezent de Tribunalul din Bronx. Judecatorul Douglas McKeon a refuzat clasarea sa in data de 1 mai, respingand argumentul ca DSK beneficia la acea epoca de imunitate diplomatica.

Plangerea penala a cameristei a fost abandonata in august 2011.

Fostul director general al FMI este anchetat in Lille, nordul Frantei, pentru proxenetism in forma agravata si este plasat sub control judiciar in dosarul Carlton.