UPDATE Cei cinci acuzati de atentatele din 11 septembrie 2001 au fost adusi in fata justitiei militare/ Ramzi Binalshibh catre judecator: "Ne veti omori"
UPDATE Unul dintre acuzati, yemenitul Ramzi Binalshibh, i-a strigat judecatorului "Ne veti omori", rupand astfel tacerea prin care cei cinci manifestau impotriva modului in care au fost tratati in detentie.
"Poate ca nu ne veti mai vedea, este vorba de modul in care suntem tratati. Ne veti omori si apoi veti spune ca ne-am sinucis", a spus el.
Cu putin timp inainte, avocatul David Nevin, care il reprezinta pe Khaldi Sheikh Mohammed, a anuntat ca acesta nu se va pronunta audientei pentru ca este "profund preocupat de eticheta acestei proceduri".
Mohammed, care a marturisit ca a organizat atentatele, a refuzat sa ii raspunda judecatorului, care l-a intrebat daca este multumit de avocatii americani pe care ii are.
Unul dintre acuzati, Ramzi Binalshibh, s-a ridicat, a ingenuncheat si s-a rugat pe podeaua salii de judecata, subt atenta supraveghere a paznicilor, care nu au intervenit, relateaza Reuters.
Cei cinci au refuzat sa poarte castile pentru a le fi traduse intrebarile, insa judecatorul a reluat sedinta cu un translator care a vorbit intregii sali.
Ultima data cand au comparut in fata justitiei a fost in decembrie 2008, cand Mohammed a recunoscut fapta si a pledat vinovat.
Precedenta initiativa de punere sub acuzare a fost blocata, in urma cu trei ani, cand presedintele Barack Obama a incercat sa inchida centrul de detentie de la Guantanamo.
Eforturile Administratiei Obama de a-l judeca pe Khalid Sheikh Mohammed intr-o instanta federala din New York au fost blocate de opozitia republicana, astfel ca procesul teroristului se va desfasura tot la Guantanamo Bay, cum era prevazut initial.
La noua ani dupa arestare, din care trei petrecuti intr-o inchisoare secreta a CIA, cei cinci sunt acuzati de organizarea atentatelor de la New York, Washington DC si Pennsylvania, in care au murit 2.976 de oameni, avand sapte capete de acuzare.
Pakistanezul Khaled Sheikh Mohammed, care si-a asumat in intregime raspunderea pentru atentate, nepotul lui, Ali Abd al-Aziz Ali, si ceilalti trei (un yemenit si doi sauditi) risca pedeapsa cu moartea.

Cum a început „nebunia Ivermectinei” în România și ce știm până acum despre acest medicament. Medic: Nu trebuie să plecăm de la ideea că e miraculos înainte să i se demonstreze clar eficiența
De ce nu are România credite bancare pentru studenți? Cum funcționează un asemenea mecanism în alte state
Ce conține o doză de vaccin Pfizer, în afară de ARN mesager: Grăsimi, sare și zahăr / La ce folosesc ”ingredientele”
Claudiu Năsui i-a solicitat premierului Cîțu numirea unei persoane acuzată de colaborare cu Securitatea în funcția de secretar general / De ce orice numire de secretar de stat nu poate respecta acum legea- Documente
Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Nici nu-i de mirare că "procesul" se întâmplă la Guantanamo, dacă nu total în spatele uşilor închise atunci cu acces numai pentru ziarişti "aleşi" pe sprânceană - va fi o poveste care să evite încă o dată să facă lumină într-o versiune oficială complet absurdă, cu mii de "ciudăţenii", printre care:
- 4 avioane civile care pot face orice doresc, fără nici cea mai mică încercare de interceptare, pentru mai mult de o oră şi jumătate, fără precedent în istoria aviaţiei, din care unul se îndrepta direct spre Pentagon!
- avionul care intră în Pentagon face o manevră incredibilă, descrisă de către piloţii profesionişti ca fiind practic imposibil de executat şi, cireaşa de pe tort, avionul era condus de un pilot arab despre care se spune că era mediocru şi pe un... Cessna! dar care este în stare să facă pierdut un 757 într-o gaură mică din zidul Pentagonului şi odată cu el şi cutia neagră cu 95% din massa aeronavei, deoarece căldura era, chipurile, atât de intensă, dar care căldură intensă a permis totuşi să se recolteze ADN-ul de la victime, şi Mulder şi Scully de la salvare!
- 3 clădiri (da, trei, nu două!) care sunt prăbuşite la modul profesionist de 2 avioane (da, două, nu trei!) ca într-o demolare controlată perfectă - o superbă premieră şi asta, dar în materie de regie de film hollywoodian..
etc., etc., etc.
Nenumărate întrebări care au fost puse în legătură cu oficialii Comisiei de anchetă şi care nu au primit nici un răspuns serios.
Sa scris enorm pe tema asta nu mai comentez. Daca cei acuzati au reusit sa deturneze 4-5 avioane inarmati cu cutite de taiat cutii de carton, ascutiori, pixuri si lame de ras...cinste lor si rusine CIA FBI si Armatei si poporuli American. Cel mai castigat a iesit din povestea asta Larry Silverstein si Jerry Seinfeld.
un sfat: nu orice citat functioneaza oriunde. uneori trebuie sa cunoasteti si opera din care a fost extras.
Raspuns: da.
Citi dolari pe cuvint iti da ma gungadinejad, ca vad ca multe spume la gura faci, mai muhamad, mai.
Veti muri cu totii, mai muhamad, mai, oricit v-ati da cu capul de pamint, eroul breivik doar a deschis calea.
Eu chiar nu inteleg ce fac serviciile romanesti, daca orice mohamad are voie sa faca propaganda islamista criminala pe internet.
toti suntem specialishti in drept, legislatie, inginerie, economie, etc;
fiecare om are un drept fundamental la opinie, numai ca acesta nu inseamna in mod obligatoriu ca aceea opinie este si corecta;
detinuti de la Guantanamo au si ei drepturi, faptu` ca pentagonu` a reusit dupa detinerea 10 ani a unor persoane sa ii puna sub acuzare ne demonstreaza EXPERTIZA cia, fbi, si restu`;
despre metodele de interogare autorizate de presedintele bush jr. si faimosu` sau vice president dick numa` de bine;
iti pun si io intrebarea: daca ai fi interogat cu metodele folosite la guantanamo care ar fi procentul de recunoastere a vinovatiei - imi permit eu sa iti raspund 200 %.
fapu` ca dupa 10 ani de zile are loc un simulacru de proces, spune multe despre impotenta intelectuala a conducatorilor si a serviciior de informatii, dar asta`i alta poveste...