Regele Spaniei a fost operat la sold, in urma unei cazaturi pe scari in Botswana, unde se afla la vanatoare de elefanti

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 19:43 Actualitate | Internaţional


Regele Spaniei Juan Carlos I
Foto: Agerpres/AP
Regele Spaniei, Juan Carlos I, in varsta de 74 de ani, a suferit sambata o operatie de reconstructie a soldului drept in Madrid, pe care si l-a fracturat in urma unei cazaturi pe scari, potrivit Reuters. Monarhul se afla in Botswana pentru a vana elefanti, informeaza cotidianul spaniol El Pais pe pagina sa de internet.

Acesta s-a impiedicat pe scarile resedintei din Botswana si a suferit o fractura de sold trei puncte, iar părţile fracturate au fost reconstruite, montându-se şi o proteză, potrivit medicilor si Casei Regale.

El Pais insa relateaza o alta varianta. Potrivit cotidianului, citat de AFP, regele se afla pe urmele unui elefant când a alunecat şi a căzut.

Recuperarea va dura circa 10 zile. In absenta sa, Printul Filip mostenitor va lua parte la intalnirile programate pentru luni.

Regele a suferit cel putin cinci accidente de vanatoare sau de schi in trecut, o parte dintre acestea necesitand interventii chirurgicale.


Citeste mai multe despre   
















2355 vizualizari

  • +15 (23 voturi)    
    sanatate (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 19:52)

    unu [anonim]

    Majestate. Sa fie oare o pedeapsa divina ? Vanatoarea de placere este nedemna de o fiinta
    elevata.
    • +6 (6 voturi)    
      In Spania ne manipuleaza (Duminică, 15 aprilie 2012, 1:01)

      Ady_Barcelona [anonim] i-a raspuns lui unu

      Eu ascult in masina radio national de spania si astazi spuneau ca regele a fost intro vizita particulara in aceasta tara si nici de cum la vanatoare. Daca a fost la vanatoare de elefanti sa ii fie rusine nesimtitul. In Spania sunt 5 milioane de someri si el merge sa vaneze elefanti. Vai de ei spanioli ca in anumite privinte sunt mult mai prosti ca noi Romanii.
      • +1 (1 vot)    
        particulara, da... (Duminică, 15 aprilie 2012, 7:08)

        Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Ady_Barcelona

        Vanatoarea e o chestie "particulara" (si, dpdv al meu, si criminala), nu e o chestiune "de stat" :D
        Noroc cu accidentul! ca mai afla lumea cu ce i se mai ocupa "conducatorii"! Iar celor care se leaga de "regi" in general, tin sa le amintesc ca Danemarca are o regina care NU vaneaza (fiul ei fiind chiar f. preocupat de protectia mediului) si ca nu e nevoie sa fii "rege" ca sa fii un frustrat insetat de sange - vezi, la noi, exemplul Tiriac!
        • +1 (1 vot)    
          un studiu realizat de cercetatorii britanici (Duminică, 15 aprilie 2012, 17:36)

          Dr.Yahuda [anonim] i-a raspuns lui Codruta N

          si pakistanezi a relevat faptul ca vanatorii sunt in procent de 80% impotenti si in procent de 65% parveniti! se pare ca Bombonel si Tiriac au sanse 52% sa fie si impotenti si parveniti conform concluziilor studiului!in orice caz Junan Carlos nu este in stare sa isi impuste familia, nici macar sotia ,cum se barfeste pe la Escurial pe la colturi!
      • 0 (0 voturi)    
        la noi (Duminică, 15 aprilie 2012, 16:23)

        Vlad-I [utilizator] i-a raspuns lui Ady_Barcelona

        Dar la noi cum este cu raliurile si vizita in dubai ?
  • +3 (15 voturi)    
    e o dinastie cu oase fragile,predispusa la fractur (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 19:53)

    Eneas [anonim]

    plus hemofilia ,boala Romanovilor si Burbonilor! asta e ,casatoria intre rude duce pana la urma la involutie.....
  • +6 (18 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 19:54)

    saabo [anonim]

    Tara arde si mosu umbla dupa elefanti..de unde se ede ca toti astia sunt niste trantori pe bugetul poporului!Nu este nici morala vanatoarea de eelfanti..auzi!Care sunt pe cale de disparitie..ca si monarhii!
  • +7 (19 voturi)    
    mai bine isi rupea gatul (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 19:58)

    nebv [anonim]

    auzi la el vanatoare de elefanti.... mai bine cadeai in cap nene ...
  • +12 (20 voturi)    
    pacat ca nu si-a rupt gatul (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 20:17)

    causius [anonim]

    ...sunt sigur ca cel putin elefantii respectivi mi-ar fi dat dreptate
  • +5 (5 voturi)    
    mda (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 20:26)

    io [anonim]

    O confirmare ca regele din ziua de azi e nefolositor, pierde timpul cu prostii
  • +8 (8 voturi)    
    Rusine (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 20:37)

    V.R. [utilizator]

    In mod normal, nu am nimic impotriva vanatorii, dar totusi elefantii sunt cele mai inteligente mamifere dupa noi, cimpanzei si delfini. Asa ca se pune intrebarea: unde ne oprim, majestate? La delfini? La cimpanzei? Sau poate chiar la aborigenii australieni, ca unii spun ca si ei sunt inferiori ca inteligenta restului omenirii?

    Daca intr-o zi vom crea o inteligenta artificiala sau ne vom intalni cu extraterestri mai destepti decat noi, oare ne-ar placea sa fim la randul nostru vanati?

    Cei care omoara elefanti din distractie merita sa moara calcati si striviti de elefanti.
  • +6 (6 voturi)    
    regele animal (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 20:40)

    silviu [anonim]

    Cum poti sa mai faci asa ceva in 2011 ????? Cum poti sa omori un asa animal frumos si bland. Ziceam de tiganii nostrii...ca nu au scrupule, asta e mai rau ca ei.
    • 0 (0 voturi)    
      Noul mileniu (Duminică, 15 aprilie 2012, 13:08)

      huan [anonim] i-a raspuns lui silviu

      ...si mai ales ca deja suntem in 2012.
  • +5 (7 voturi)    
    Dumnezeu nu doarme (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 20:56)

    mircea [anonim]

    Majestate, da omori elefanti in zi de Pasti ? :)
    Ce placere sadica ? Macar daca ai merge cu o sulita, sau un arc cu sageti. Ar fi mai fair play. Dar nu ... tu cu ditamai pusca. No de aia ti-ar rupt soldu.
    • +3 (3 voturi)    
      la pastele elefantilor (Duminică, 15 aprilie 2012, 2:29)

      Socrates [anonim] i-a raspuns lui mircea

      Regele Spaniei e catolic si prin urmare a sarbatorit Pastele saptamana trecuta.
      Cand s-a si dat dezlegare la elefanti...
  • +2 (2 voturi)    
    ele (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 21:23)

    tutu [anonim]

    Periculosi si elefantii astia!
  • +4 (6 voturi)    
    Elefantii-ocrotiti de lege (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 21:27)

    nabycco [anonim]

    Dar pentru "fete regale" e permis orice. Chiar vanatoarea de fiinte umane
  • -6 (12 voturi)    
    Alergia la regi (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 21:32)

    ta31 [utilizator]

    Datorita acestor vanatori, cel putin un numar de localnici nu sunt muritori de foame asa cum sunt foarte multi din conationalii lor.
    Limbajul de mahala folosit de unii din postaci fata de regele Spaniei le dezvaluie mentalitatea de slugi invidioase, altii pot si ei nu.
  • +1 (7 voturi)    
    ...monarhi, preoti...trintori,derbedei............ (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 22:11)

    jango cage [anonim]

    .
  • +3 (7 voturi)    
    m-am nascut pentru-a fi Rege... (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 22:29)

    elffe [anonim]

    ireal Moshu... nu il mai tin oasele sa alerge dupa elefanti! Si i se mai spune si "Rege" (meritul lui e ca s-a nascut fiul lu' ta-su'!!!). Penibil...
  • +4 (6 voturi)    
    shame on you! (Sâmbătă, 14 aprilie 2012, 22:56)

    gabriela [anonim]

    Vanatoare de eleganti?
    Ce rege barbar! Si mai ziceau de Ceausescu! Toti o apa si un pamant! Daca nu se accidenta, nu afla nimeni ce activitate "elevata"are el cand poporul lui e in plin somaj si cartiere intregi stau goale, adevarate orasele fantoma. Nici regii nu mai sunt ce au fost!
    Rusine, majestate!
    Imi dau lacrimile cand ma gandesc la sarmanul animal fara scapare. Ce placere perversa poti sa ai sa omori un animal, care si asa se chinuie sa supravietuiasca in spatiul restrans lasat de oameni? Ce ar fi daca urmasii vostri ar fi in locul elefantului?
    Rusine, majestate!
    Avem pretentii. Cand mai auzi de nu stiu care imbogatiti ca fac astfel de lucruri, ma indigneaza dar imi spun ca sunt niste parveniti care ar face orice sa arate puterea obtinuta prin bani. Dar un rege care se presupune ca a primit o educatie aleasa, ca sta in varful piramidei ca un simbol al moralitatii? No way!
  • +5 (5 voturi)    
    un elefant...se legana... (Duminică, 15 aprilie 2012, 1:13)

    Socrates [anonim]

    "pe care si l-a fracturat in urma unei cazaturi pe scari"
    "regele se afla pe urmele unui elefant când a alunecat şi a căzut"

    Morala: asta se intampla cand fugaresti elefantii pe scari.
  • +5 (7 voturi)    
    vanatoare de elefanti..???? (Duminică, 15 aprilie 2012, 1:13)

    ilarion [utilizator]

    incredibil
    ca se mai practica asa ceva
    mai bine il calcau in picioare superbele animale
    asa rege - o bestie regala
    cum sta SPANIA cu protectia naturii si a faunei
  • +6 (6 voturi)    
    manarhu si elefantu (Duminică, 15 aprilie 2012, 4:24)

    alain [anonim]

    monarhu tot monarh
    mai bine lua liftul ca isi permite
    sau mai bine ii vedea de regat si de supusi sai
    sau mai bine vana niste lebede ... cu niste conationali de ai nostri
  • +1 (1 vot)    
    pai, sa-i dea Dumnezeu sanatate! (Duminică, 15 aprilie 2012, 7:04)

    Codruta N [utilizator]

    Adica elefantului pe care voia sa-l vaneze, voiam sa zic :D
    Dumnezeu nu bate cu bata! Ce personaj jalnic! Si ce moaca de criminal frustrat!
  • +1 (1 vot)    
    Vanatoare din placere (Duminică, 15 aprilie 2012, 13:03)

    tigertiki [anonim]

    Daca intr'adevar a fost la vanatoare, imi pare bine, si sper ca va ramane cu sechele, iar daca a omorat vreun animal din placere as fi dorit sa-si fi rupt gatul in resectiva cadere !!

    Kiss Attila


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version