Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 grade s-a produs miercuri in apropiere de Aceh, regiunea nordica a insulei Sumatra (Indonezia), a anuntat Institutul american de Geofizica (USGS). Dupa aproximativ doua ore un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 8,2 grade, s-a produs in aceeasi zona. Potrivit Reuters, centrul de avertizare din Pacific a emis o alerta de tsunami pentru intregul Ocean Indian. Avertizarea de tsunami a fost ridicata cinci ore mai tarziu, institutul american precizand ca ramane la latitudinea guvernelor fiecarei tari in parte sa stabileasca daca mentin starea de alerta. Autoritatile locale evalueaza daunele provocate de cutremure. Pana la ora actuala, nu au fost inregistrate victime.

Blocaj in trafic in Banda AcehFoto: Agerpres/AP

UPDATE 16:44 India a anulat alerta de tsunami precizand ca pericolul a trecut. Oficiali guvernamentali au evacuat in cursul zilei locuitorii din zonele joase ale insulelor Andaman si Nicobar dupa ce au fost anuntate valuri de pana la 3,9 m.

UPDATE 16:27 Agentia de management al dezastrelor naturale din Indonezia a anuntat ca pe coastele vestice ale Sumatrei au fost inregistrate doar valuri mici, cu o inaltime maxima de 1 m. Agentia a precizat ca se afla in proces de evaluare a daunelor, informeaza Reuters.

Institutia indoneziene se asteapta ca insula Simeulue sa fi fost cel mai grava afectat de cutremure si prognozeaza mai multe replici cu magnitudine mai mica in zonele vestice ale regiunii.

UPDATE 16:13 Cititor HotNews.ro din Malaezia: "In Kuala Lumpur, Malaezia, cutremurul s-a simtit foarte putin, circa un minut in jurul orei 11:00 (ora Romaniei). Chiar ne intrebam daca a fost sau nu cutremur. Acum am vazut si noi la stiri de cutremurul din Indonezia. Aici e liniste si majoritatea probabil nici nu a realizat ca a fost cutremur."

UPDATE 16:00 Centrul de avertizare din Pacific a ridicat alerta de tsunami din Oceanul Indian.

"Datele inregistrate cu privire la nivelul apei arat ca amenintarea s-a diminuat in mai multe zone, prin urmare avertizarea de tsunami emisa de Centru a fost acum anulata", a anuntat Centrul american de avertizare din Pacific.

UPDATE 15:54 Alte doua replici, cu magnitudinea de 5,4 si 5,1, s-au produs in largul coastei Sumatrei, raporteaza USGS.

UPDATE 15:38 Autoritatile din Kenya si Tanzania au emis avertizare de tsunami pentru regiunile de pe coasta Oceanului Indian, informeaza Reuters.

"Ne asteptam ca nivelul apelor sa creasca cu pana la 2-3 metri in zonele Malindi, Lamu si pana in Kiunga in timp ce in Kilifi, Mombasa si pana la Shimoni, ne asteptam ca niveluls a creasca cu pana la 2 metri", a declarat Esther Murugi, the ministrul kenian pentru programe speciale.

Directorul agentiei Meteorologice din Tanzania, Agness Kijazi, a precizat pentru agentia britanica de presa ca "vor fi probabil inregistrate valuri foarte mari in Oceanul Indian… Barcile de pescuit dar si alte tipuri de ambarcatiuni ar trebui sa ramana la tarm"

UPDATE 15:06 Cateva mii de persoane au fost evacuate din zonele jose ale insulelor indiene Andaman si Nicobar dupa ce autoritatile au anuntat ca valuri cu inaltimea de pana la 3,9 metri urmeaza sa loveasca tarmul, informeaza Reuters.

"Ar putea fi inregistrate valuri cu inaltime de pana la 1,5 m in Port Blair si valuri de pana la 3,9 m in Campbell Bay", a declarat Prabhakar Rao, membru al biroului pentru managementul dezastrelor din Port Blair, principalul oras al insulelor.

UPDATE 14:59 Locuitorii zonelor de coasta au fost evacuati de politia indoneziana, relateaza Al Jazeera. Nu au fost raportate victime in urma seismelor.

UPDATE 14:47 Un reprezentant al Centrului de avertizare din Pacific a declarat pentru Reuters ca mai multe regiuni din insula Sumatra sunt, in continuare, in pericol fiind posibila producerea unor valuri de tip tsunami. Cu toate acestea, agentia nu prevede distrugeri masive in intregul bazin al Oceanului Indian.

"Pana acum am vazut valuri de aproximativ 1 metru", a declarat Barry Hirshor, unul dintre oamenii de stiinta ai Centrului de avertizare din Pacific, referindu-se la datele inregistrate de balize. "Nu ne asteptam la distrugeri in intregul bazin, insa exista pericol langa sursa. Asa ca pericolul de tsunami apare in zonele de coasta apropiate epicentrului cutremurului, adica in nordul Sumatrei.

UPDATE 14:33 Centrul de avertizare din Pacific a emis o noua avertizare de tsunami in Oceanul Pacific, in urma celui de al doilea cutremur produs in Indonezia, potrivit Reuters.

UPDATE 14:24 Agentia indoneziana de Geofizica a anuntat ca a detectat o crestere a nivelului apei de pana la 80 de cm in partea vestica si nordica a regiunii Aceh, informeaza Reuters.

UPDATE 14:15 Agentia indoneziana de Geofizica a extins avertizarea de tsunami pentru inca doua ore, a anuntat Metro TV, citat de Reuters.

UPDATE 14:10 Martori oculari prezenti pe Insula Simeulue, localizata in apropierea epicentrului cutremurului, au anuntat ca apa marii s-a retras 10 metri, relateaza Reuters.

UPDATE 14:03 Un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 8,2 grade, s-a produs in Indonezia, la ora locala 16:21 (12:21 ora Romaniei) potrivit USGS. Specialistii au precizat ca nu este vorba despre o replica.

Seismul s-a produs la o adancime de 14,8 km in vestul coastei de nord a Sumatrei, la 2.833 grade latitudine nordica si la 92.476 grade longitudine estica (coordonate: 2.833°N, 92.476°E), la 434 km distanta de Banda Aceh si la 1025 km distanta de Kuala Lumpur (capitala Maleziei), potrivit USGS.

UPDATE 13:49 Ambasada Romaniei de la Jakarta se afla in contact permanent cu autoritatile indoneziene pentru a identifica eventuale victime in randurile cetatenilor romani, in urma seismului care s-a produs in aceasta tara miercuri, a declarat purtatorul de cuvant al MAE, Doris Mircea, pentru Agerpres.

Ea a precizat ca nu se cunoaste numarul cetatenilor romani din zona, deoarece nu este obligatoriu ca acestia sa se inregistreze la ambasada. "La nivelul ambasadei avem inregistrati 59 de cetateni, dar numarul nu este evident fiind doar cei care au dorit sa-si inregistreze prezenta", a spus purtatorul de cuvant al MAE.

Doris Mircea a aratat ca, pana in prezent, nu exista solicitari din partea cetatenilor romani.

UPDATE 13:40 Un tsunami provocat de cutremurul puternic inregistrat miercuri in largul Indoneziei este putin probabil, deoarece pamantul s-a miscat în plan orizontal, nu vertical, deci nu a dislocat volume mari de apa, a declarat un expert de la Institutul american de Geofizica (USGS), citat de BBC News.

UPDATE 13:34 Potrivit corespondentului Al Jazeera in Thailanda, una dintre tarile aflate sub avertizare, in provinciile sudice ale tarii au fost pornite alarmele de tsunami. Autoritatile locale sunt pregatite pentru eventualitatea unui tsunami organizand regulat simulari, relateaza Al Jazeera.

UPDATE 13:28 "Nu exista amenintarea unui tsunami insa suntem in stare de alerta", a declarat presedintele Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono, la o conferinta de presa la care a luat parte si premierul britanic David Cameroon, aflat in vizita, informeaza Reuters.

"Situatia in Aceh este sub control, s-a creat putina panica insa oamenii se pot deplasa catre zone mai inalte", a adaugat presedintele indonezian.

UPDATE 13:16Seismul a fost urmat de o replica cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter, a anuntat Agentia indoneziana de Meteorologie si Geofizica (BMKG), potrivit The Jakarta Globe.

UPDATE 12:42 A fost emisa averizare de tsunami pentru urmatoarele teritorii: Indonezia, India, Sri Lanka, Australia, Birmania (Uniunea Myanmar), Thailanda, Maldive, teriroriile britanice din Oceanul Indian, Malaezia, Mauritius, Reunion, Seychelles, Pakistan, Somalia, Oman, Madagascar, Iran, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Comore, Bangladesh, Tanzania, Mozambique, Kenya, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen, Africa de Sud, Singapore.

Cutremurul s-a produs la ora locala 14:38 (10:38 ora Romaniei) in largul coastei de nord a Sumatrei, la 2.348 grade latitudine nordica si la 93.073 grade longitudine estica (coordonate: 2.348°N, 93.073°E), la 963 distanta de Kuala Lumpur (capitala Maleziei) si 1.797 de km de Jakarta (capitala Indoneziei), potrivit USGS. Cutremurul s-a produs la o adancime de 22,9 km si a fost resimtit, de asemenea, in Singapore, Thailanda si sudul Indiei.

Atat Institutul american de Geofizica (USGS) cat si Agentia de Geofizica din Indonezia au anuntat initial ca seismul a masurat 8,9 grade. Institutul indonezian pentru cutremure a precizat insa ca nu a primit rapoarte cu privire la distrugeri sau la cresterea nivelului apei.

Agentia indoneziana pentru diminuarea dezastrelor a trimis o echipa de salvare in Aceh. "Cutremurul a fost simtit foarte tare. A cazut curentul electric si sunt blocaje in trafic pe rutele catre zonele inalte. Peste tot se aud sirene si recitari ale Coranului din moschei", a declarat purtatorul de cuvant al Agentiei pentru diminuarea dezastrelor.

Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a anuntat ca deocamdata nu se stie daca s-a produs un tsunami in urma cutremurului inregistrat miercuri in largul insulei indoneziene Sumatra. Autoritatile au fost sfatuite "sa ia masurile adecvate", relateaza BBC News.

Zona nordica a insulei Sumatra este afectata frecvent de cutremure. In decembrie 2004, un cutremur puternic urmat de un tsunami in Oceanul Indian a provocat moartea a 170.000 de persoane in provincia Aceh.

Sursa foto: USGS

  • Click pe poze pentru a mari