Turcia: A inceput procesul istoric al generalilor responsabili de puciul militar din 1980

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 4 aprilie 2012, 11:08 Actualitate | Internaţional


Procesul autorului puciului militar din Turcia, in 1980, Kenan Evren, si al unui alt membru al juntei sale, Tahsin Sahinkaya, a inceput miercuri la Ankara, o procedura fara precedent in aceasta tara, unde armata a preluat puterea de trei ori, incepand cu 1960, relateaza AFP.

Cei doi barbati, cu o varsta foarte inaintata si bolnavi, nu vor fi adusi in fata judecatorilor in cadrul primei sedinte a procesului, in care sunt acuzati de "crime impotriva statului", in conditiile in care lovitura de stat s-a soldat cu circa cincizeci de executari si cu sute de mii de arestari.

In fata palatului justitiei, cateva sute de manifestanti, reuniti la apelul mai multor partide de stanga, cereau dreptate pentru victimele puciului.

Procesul - primul in care sunt judecati autorii unui puci in Turcia - a inceput in prezenta mai multor deputati ai principalelor partide reprezentate in prezent in Parlament, si care sunt parte civila impotriva autorilor loviturii de stat.

Afirmand ca au actionat in numele apararii principiilor Republicii Turce instaurate de Mustafa Kemal Ataturk, militarii au preluat de trei ori puterea, in 1960, 1971 si 1980, rasturnand guverne alese. Ei au mai alungat de la putere un guvern islamist, in 1997.

Lovitura de stat din 12 septembrie 1980 a fost cea mai sangeroasa: sute de mii de oameni au fost arestati, circa 250.000 inculpati si 50 de detinuti executati, alti cativa zeci decedand in inchisoare, in urma torturilor. Zeci de mii de turci au fugit in exil.


Citeste mai multe despre   


















1896 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    inca o victorie (Miercuri, 4 aprilie 2012, 17:21)

    efz [utilizator]

    pentru islamisti,


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version