O femeie in varsta de 80 de ani a pilotat un avion si l-a adus cu bine la sol dupa ce pilotul, sotul sau, a murit in timpul manevrelor, relateaza BBC. Helen Collins luase lectii de de baza in decolare si aterizare in urma cu 30 de ani, potrivit fiului sau James, pilot de asemenea, care a ajutat-o prin statie.

Collins a ramas calma si a adus micul avion Cessna la sol pe aeroportul Cherryland, desi are foarte putina experienta in pilotaj.

Cei doi soti se intorceau de la casa de vacanta din Florida, cand el a suferit un atac de cord in cabina. Sotia a sunat la politie si un pilot local s-a ridicat in aer cu un alt avion mic pentru a incerca sa o ajute sa piloteze.

Aeronava ramasese aproape complet fara comubstibil pana cand ea a reusit sa o aduca la sol si avea numai un motor care functiona.

"Era mai calma decat toata lumea de la sol. Avea situatia sub control. Ce este incredibil este ca a pilotat avionul cu un singur motor. Nu stiu daca sunt multi piloti cu pregatire care ar putea face asta", a declarat James Collins.