Francezul de origine algeriana, Mohamed Merah, cel care a ucis sapte persoane in sud vestul Frantei a murit joi dimineata, in cursul unui asalt al fortelor speciale de politie, dupa un schimb sustinut de focuri care a urmat unui asediu de 32 de ore. Potrivit procurorilor francezi, Mohamad Merah a fost impuscat in cap dupa ce a sarit pe fereastra, relateaza AFP.

Mohammed MerahFoto: Agerpres/AP

Deznodamantul a intervenit joi in jurul orei 11,30 (10,30 GMT) dupa ce fortele de ordine incercuisera in ziua precedenta, la ora 03,00 noaptea, imobilul in care se afla apartamentului lui Mohamed Merah, in varsta de 24 de ani.

Dupa ore de asteptare, finalul s-a derulat foarte repede: In jurul orei 11,00 trei explozii au fost auzite, iar la cateva minute politistii Raid (unitatea de elita) au patruns in apartament, unde au inaintat "pas cu pas", potrivit unei surse din politie.

Fostul delicvent devenit islamist radical a rezistat. Mai multe rafale au fost auzite - 300 de cartuse, in total. In cele din urma, suspectul a sarit pe fereastra, cu arma in mana si cotinuand sa traga, potrivit ministrului de Interne, Claude Gueant.

Potrivit procurorilor francezi, Mohammed Merah a fost impuscat in cap dupa ce a sarit pe fereastra, relateaza BBC News.

"Examinarea corpului arata ca a fost impuscat in cap si ca purta o vesta anti-glont", a declarat procurorul Francois Molins intr-o conferinta de presa. Procurorul a adaugat ca atacatorul "avea o arma acoperita de o pereche de jeansi" si ca pe balcon au fost descoperite materiale folosite la fabricarea cocteilurilor Molotov.

Fracois Mollins a mai precizat ca langa cadavru a fost gasita o arma Colt 45 estimand ca Merah a atras circa 30 de gloante in timpul asaltului fortelor de ordine.

"In momentul in care a fost introdus un mijloc de investigare in sala de baie ucigasul a iesit din sala tragand cu o extrema violenta. Rafalele au fost frecvente, foarte dure. Functionarii Raid (unitatea de elita a politiei) au incercat sa se protejeze, sa riposteze", a precizat Claude Gueant, care se afla la locul incidentului.

Un politist al Raid "mi-a spus ca nu a vazut niciodata un asalt de o asemenea violenta", a precizat ministrul.

Schimburile de focuri - 300 de cartuse in total - au provocat ranirea mai multor politisti, alti doi fiind in stare de soc, potrivit unor surse din politie. Suspectul, care se baricadase in baie, avea asupra lui o sacosa al carei continut nu este deocamdata cunoscut, afirma sursele citate.

Procurorul a confirmat ca Merah a filmat toate cele 3 atacuri.

Politia a incercat sa il convinga pe tanarul de 24 de ani sa se predea, insa Mohammed Merah a inceput sa traga focuri de arma prin usa atunci cand politistii au incercat sa intre in apartamentul situat intr-o suburbie din Toulouse.

O unitate de elita a politiei franceze (RAID) a inconjurat miercuri dimineata, in cadrul unei vaste operatiuni la Toulouse, locuinta in care se afla suspectul atacului armat de luni dimineata din fata unei scoli evreiesti din Toulouse.

Tanarul a mai fost arestat in trecut in Kandahar, bastionul talibanilor din Afghanistan, pentru delicte de drept comun.

Este vorba de o persoana care "avea legaturi cu persoane" apropiate salafismului si jihadismului, afirmase anterior ministrul de Interne, Claude Gueant. Tanarul din Toulouse s-a nascut intr-un cartier popular din nordul orasului si figura pe lista Directiei centrale de informatii interne (DCRI), serviciile franceze de contra-terorism.

In discutiile cu politistii, suspectul "nu a exprimat niciun regret" in afara de faptul ca "nu a facut mai multe victime" si a afirmat ca a "pus Franta in genunchi", a precizat procurorul.