Politia franceza a inceput asaltul asupra imobilului in care se ascunde suspectul in cazul masacrului din Toulouse, Mohammed Merah, anunta Reuters.

Trei explozii puternice au avut loc in apropierea imobilului atacatorului, chiar inainte de miezul noptii, a declarat o sursa din politie.

"Confirm inceperea atacului", a afirmat o sursa din politie pentru Reuters. Primarul adjunct din Toulouse, Jean-Pierre Havrin, a confirmat, de asemenea, faptul ca negocierile s-au incheiat si ca politia a inceput sa traga in imobil.

Politia a incercat sa-l convinga pe tanarul de 24 de ani sa se predea, insa Mohammed Merah a inceput sa traga focuri de arma prin usa atunci cand politistii au incercat sa intre in apartamentul situat intr-o suburbie din Toulouse.

Agentia France Presse sugereaza faptul ca prima explozie ar putea reprezenta incercarea politiei de a patrunde in apartament, iar celelalte doua explozii ar putea fi provocate de grenadele aruncate in interiorul locuintei suspectului.

"Aceste explozii au avut rolul de a intimida atacatorul, care pare sa se fi razgandit si nu vrea sa se predea", a declarat un purtator de cuvant. El a precizat ca nu este vorba de un atac, potrivit Reuters.

O unitate de elita a politiei franceze (RAID) a inconjurat miercuri dimineata, in cadrul unei vaste operatiuni la Toulouse, locuinta in care se afla suspectul atacului armat de luni dimineata din fata unei scoli evreiesti din Toulouse.

Cine este principalul suspect al masacrului din Toulouse

Potrivit surselor AFP, suspectul este un francez de origine algeriana, in varsta de 24 de ani, care sustine ca este membru al retelei teroriste al-Qaida. "In discutia sa cu RAID, el a sustinut ca face parte din al-Qaida", a declarat o sursa apropiata anchetei. Suspectul a precizat, de asemenea, ca a vrut "sa-i razbune pe copiii palestinieni".

Tanarul a mai fost arestat in trecut in Kandahar, bastionul talibanilor din Afghanistan, pentru delicte de drept comun.

Este vorba de o persoana care "avea legaturi cu persoane" apropiate salafismului si jihadismului, afirmase anterior ministrul de Interne, Claude Gueant. Tanarul din Toulouse s-a nascut intr-un cartier popular din nordul orasului si figura pe lista Directiei centrale de informatii interne (DCRI), serviciile franceze de contra-terorism.

Politia a chemat-o pe mama suspectului sa negocieze cu acesta, insa ea a declarat ca are "prea putina influenta asupra lui", a spus ministrul de Interne Claude Gueant pentru Sky News.

Mohamed Merah le-a spus politistilor ca vrea sa se predea miercuri, "la finele serii", si a revendicat trei atacuri in cursul carora a actionat singur, a declarat procurorul Parisului, Francois Molins.

Unitatea de elita a politiei, RAID, a efectuat miercuri mai multe tentative de a intra in apartamentul din Toulouse in care se afla suspectul, dar de fiecare data a existat o "replica" cu focuri de arma, a adaugat acesta.

In discutiile cu politistii, suspectul "nu a exprimat niciun regret" in afara de faptul ca "nu a facut mai multe victime" si a afirmat ca a "pus Franta in genunchi", a precizat procurorul.

Imobilul in care se afla suspectul a fost evacuat de locuitori la finele diminetii. Locuitorii acestui mic imobil de patru etaje din caramida si beton asteptau adapostiti in camerele lor, asa cum le ceruse politia, de la inceputul operatiunii lansate in jurul orei 02,00 GMT pentru a-l captura pe suspect, Mohammed Merah. Ei urmeaza sa fie preluati de o echipa de psihologi.

View Rue du Sergent Vigne, Toulouse in a larger map