Proiectul Nabucco West reprezinta o revizuire a gazoductului si este noua propunere a Consortiului Nabucco catre investitorii interesati in construirea acestuia, precum grupul britanic BP, informeaza Mediafax si site-ul de stiri azer News.az .

Nabucco West va avea o lungime pe jumatate a propunerii initiale, dar si o capacitate de transport semnificativ mai redusa. Aceasta se va intinde de la granita bulgaro-turca pana in Austria.

Proiectul original al conductei Nabucco era prevazut cu o capacitate de transport a 31 de miliarde de metri cubi pe an si se intindea din Georgia pana in Austria, traversand Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria. Costul total al gazoductului era estimat la 8 miliarde de euro.

Proiectul a fost prezentat gigantului britanic BP si altor investitori implicati in proiectul mamut Shah Deniz II din Azerbaijan, printre care se regasesc compania azera Socar si firma norvegiana Statoil.

Consortiul Nabucco este compus din mai multe companii: OMV Austria, MOL Ungaria, RWE Germania, Botas Turcia, precum si Transgaz Medias.