​Ministrul indian al cailor ferate a spus intr-un discurs in fata parlamentului ca obiectivul este sa se ajunga la "zero morti" pe imensa retea de cai ferate a tarii cu 1,2 miliarde de locuitori. Tinta este nerealista intr-o tara in care anual mor peste 15.000 de oameni in diverse accidente in care sunt implicate trenurile. Guvernul promite investitii de 12 miliarde dolari pentru ameliorarea securitatii la caile ferate si a aplicat prima scumpire a biletelor din ultimul deceniu.

Dinesh Trivedi, ministrul cailor ferate, spune ca obiectivul lui este "zero morti" in accidente feroviare, iar cuvantul de baza ar trebui sa fie "securitate", a spus oficialul, in fata parlamentului. Imensa retea feroviara indiana este esentiala pentru tara si transporta zilnic in medie 18 milioane de oameni.

Nesiguranta trenurilor indiene este legendara, bilanturile indicand ca anual se petrec 300 de accidente si mor 15.000 de oameni, o buna parte fiindca traverseaza liniile fara a fi atenti.

Statistici oficiale arata ca 25.000 de persoane au murit in 2009 in accidente legate de trenuri, iar reteaua are urgenta nevoie de investitii masive. In acest sens guvernul promite ca aloca un buget de 12 miliarde dolari pentru anul fiscal care incepe in aprilie 2012 in ideea de a ameliora gradul de securitate si de a introduce trenuri moderne, dintre care 75 de expres-uri.

Pentru a strange mai multi bani, guvernul tocmai a decis prima scumpire a biletelor de tren din ultimul deceniu. India are peste 110.000 km de cale ferata, iar compania care gestioneaza reteaua are mai bine de 1,3 milioane angajati.