Inchisoarea americana din Bagram va fi transferata afghanilor in urmatoarele sase luni

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 9 martie 2012, 15:17 Actualitate | Internaţional


Statele Unite vor transfera afghanilor, in urmatoarele sase luni, controlul asupra inchisorii din Bagram, supranumita "Guantanamo din Afganistan", potrivit unui acord semnat vineri la Kabul, relateaza AFP.

Transferul controlului asupra acestei inchisori era una dintre conditiile puse de Kabul pentru semnarea acordului de parteneriat strategic pe termen lung, negociat in prezent de cele doua tari.

Acordul a fost semnat de ministrul afghan al Apararii, generalul Abdul Rahim Wardak, si de comandantul fortei NATO si a fortelor americane din Afghanistan, generalul John Allen.

Instalata in imensa baza americana din Bagram, la circa 60 de km nord de Kabul, aceasta controversata inchisoare a devenit de zece ani un simbol al ocuparii americane in ochii a numerosi afghani.

Cateva sute de presupusi membri ai rebeliunii talibanilor sau ai al-Qaeda sunt detinuti aici.

Bagram a revenit pe prima pagina in februarie, cand soldati americani au ars aici mai multe exemplare din Coran, un act considerat blasfemator si care a declansat un val de proteste sangeroase in toata tara.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















197 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by