Exista "indicatii" ale unor "activitati" care au loc in situl militar Parchin din Iran, a anuntat luni directorul general al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), Yukiya Amano, care a precizat ca inspectorii AIEA doresc sa-l viziteze cat mai curand posibil, relateaza AFP.

"Avem indicatii care vorbesc despre activitati in curs" in situl Parchin, unde agentia banuieste prezenta unui container susceptibil ca ar servi la testarea modelelor de explozie aplicabile armelor atomice, a spus Amano, in cadrul unei conferinte de presa.

Seful AIEA a refuzat sa indice natura acestor activitati, precizand ca ar fi preferabil pentru agentie sa se deplaseze rapid in acest sit. Aceste activitati ne "fac sa credem ca ar fi preferabil sa mergem cat mai rapid", a spus el.

Accesul unei echipe de inspectori ai agentiei ONU a fost interzis in acest sit militar in luna februarie, contribuind astfel la esecul misiunii AIEA la Teheran.

Potrivit lui Amano, oficialii iranieni au propus expertilor agentiei, cu cateva ore inainte de a parasi tara, sa viziteze situl militar din Marivan, evocat si el intr-un raport foarte critic difuzat de AIEA in noiembrie. Inspectorii au declinat insa oferta.

Consiliul guvernatorilor AIEA se reuneste luni pentru o saptamana, in incercarea de a gasi o solutie la controversatul program nuclear al Iranului, acuzat de puterile occidentale ca doreste sa obtina arma atomica.