Zong Qinghou, cea de-a doua persoana din China din punct de vedere al averii, estimata la aproape 11 miliarde dolari, solicita guvernului sa creasca rolul mediului privat in economie, informeaza Bloomberg.

Miliardarul in varsta de 66 de ani, proprietarul Hagzhou Wahaha Group si membru in legislativul chinez, a spus ca statul trebuie sa reduca taxele si sa permita investitii private in mai multe industrii. Zong sustine ca vicepresedintele Xi Jingping va incuraja dezvoltarea intreprinderilor private, atunci cand va veni la putere.

''Guvernul a devenit o companie monopol care investeste in orice. Cea mai mare provocare pe care trebuie sa o infrunte China este faptul ca veniturile guvernului sunt foarte mari, in timp ce veniturile populatiei sunt foarte scazute'', a afirmat Zong, inaintea intrunirii anuale a Congresului National Popular al Chinei, care a inceput luni.

Saptamana trecuta, Banca Mondiala a comunicat ca in China, unde companiile de stat controleaza sistemul bancar, sectorul energetic si media, trebuie sa existe o dependenta mai mare fata de piete si de afacerile private, pentru a evita o incetare brusca a cresterii.

''Nu este realista o orientare a economiei spre exporturi sau investitii acum. China trebuie sa sprijine cresterea economica prin taieri de taxe si cresterea veniturilor individuale. Oamenii de rand simt in continuare lipsa banilor'', a adaugat Zong, care este delegat in legislativ din partea proviciei Zheijang, situata in estul Chinei, unde Xi a fost secretar al Partidului Comunist intre 2002 si 2007.

Zong a inceput cariera de antreprenor cu un imprumut de 140.000 de yuani (22.230 de dolari) in anul 1987, alaturi de 2 profesori retrasi din activitate, in orasul Hagzhou. Ei si-au pornit afacerea vanzand inghetata, suc si rechizite. A infiintat Wahaha, care inseamna ''copii care rad'' in limba mandarina chineza, transformandu-l intr-un producator de sucuri care a avut un profit de 7 miliarde de yuani anul trecut. Compania privata poate creste profitul in acest an la 10 miliarde de yuani, cu vanzari de 85 de miliarde.

Performanta avuta de Wahaha este rara in China, unde cele mai mari 12 companii sunt toate detinute de stat. Guvernul este actionarul majoritar al celor mai importante 4 banci, al primelor 3 companii petroliere si detine cele mai mari companii producatoare de autoturisme, calculatoare, otel sau lapte. Investitiile private continua sa fie limitate in industrii precum cea a tutunului sau in sectorul bancar.

Zong a spus si ca intentioneaza sa propuna guvernului sa permita mai multor companii private sa deschida institutii bancare si o scutire de taxe daca aceste banci ofera finantare intreprinderilor mici si mijlocii.

Averea personala a acestuia era cotata anul trecut la 10,8 miliarde de dolari, fiind devansat doar de Liang Wengen, proprietarul Sany Heavy Industry, acesta din urma avand o avere estimata la 11 miliarde de euro.

Zong a adaugat si ca vicepresedintele Xi, care ii va succede actualului presedinte, Hu Jintao, la conducerea Partidului Comunist si a Chinei la sfarsitul acestui an, crede in importanta intreprinderilor private pentru ca a vazut imbunatatirile pe care companiile particulare le-au adus regiunii Zhejiang.

Companiile private precum Wahaha, Alibaba Group Holdings si Zheijang Geely Holdings Group au sporit cresterea provinciei Zheijiang. Aceasta ocupa locul cinci ca venituri pe cap de locuitor intre provinciile si municipalitatile Chinei si are cea mai mica diferenta dintre consumul urban si cel rural din orice alta regiune.

Fondul Monetar International estimeaza ca, pe durata mandatului lui Xi, China poate depasi Statele Unite ale Americii, devenind prima economie mondiala.