Iranul va prezenta o noua generatie de centrifuge pentru imbogatirea uraniului, a anuntat, miercuri, televiziunea publica iraniana, citata de Reuters.

Potrivit televiziunii iraniene, "centrifugele din a patra generatie, realizate in Iran, au o viteza mai mare si o capacitate mai mare de productie.[…] Acestea vor fi prezentate miercuri".

Un oficial iranian a declarat, marti, pentru agentie rusa de presa RIA Novosti, ca Iranul urmeaza sa prezinte progresele programului atomic si sa incarce combustibil nuclear realizat domestic intr-un reactor pentru cercetare din Teheran.

RIA Novosti l-a citat pe Ali Bagheri, secretarul adjunct al Consiliului National de Securitate al republicii islamice, spunand ca presedintele Mahmoud Ahmadinejad va participa la ceremonia organizata la reactorul pentru cercetare. Potrivit oficialului iranian, reactorul de la Teheran a functionat, pana acum, cu combustibil nuclear furnizat in anii 1960 de Argentina, insa rezerva de combustibil este pe sfarsite.

"Pentru ca tarile vestice nu sunt dornice sa ne ajute, am inceput sa imbogatim uraniu pana la 20% pentru a face bare de combustibil nuclear", a declarat, marti, Bagheri.

Miscarea Iranului este interpretata ca o incercare de a arata puterilor occidentale ca inasprirea sanctiunilor impotriva Iranului nu a reusit sa incetineasca progresul tehnic al tarii.

Ahmadinejad a anuntat inca de saptamana trecuta "inaugurarea in urmatoarele zile a mai multor proiecte nucleare importante", in ciuda sanctiunilor.