Numerosi internauti si-au exprimat, miercuri, indignarea dupa ce angajatii unui aeroport din sudul Chinei au omorat un pudel care scapase din cusca cu ajutorul careia era transportat. Potrivit AFP, internautii ii acuza pe angajatii aeroportului Haikou din provincia Hainan ca l-ar fi ucis "gratuit si cu cruzime" pe catelul Ge Ge, un pudel inofensiv de 2,2 kilograme.

Moartea lui Ge Ge a devenit un subiect dezbatut intens pe internet, spatiul unde militantii pentru drepturile animalelor se "descarca" adesea in China, tara in care confortul animalelor este rareori o prioritate.

Proprietarul lui Ge Ge a acuzat faptul ca angajatii aeroportului au ucis catelul care a scapat din cusca "conform legii", invocand "ratiuni de securitate" deoarece pudelul fugise pe pista.

Pe internet au fost publicate si fotografii ale lui Ge Ge, plin de sange.

Circumstantele in care cusca patrupedului s-a deschis raman neclare, iar compania aeriana Hainan Airlines si-a cerut scuze pentru incident si a demarat o ancheta.

Pe 17 decembrie, un incident similar s-a petrecut pe aeroportul din Manchester, Marea Britanie, un caine scapand atunci din cusca in care era transportat. Patrupedul a fost "recuperat" dupa ce a provocat intarzierea mai multor zboruri.