Angajatii unui parc zoologic din Australia au avut parte de un incident inedit miercuri, cand un gigant crocodil de apa sarata, pe nume Elvis, s-a aratat deranjat de zgomotul facut de o masina de tuns iarba ce era folosita in apropierea bazinului sau si a "confiscat" utilajul, relateaza CNN.

Crocodilul de 5 metri, care locuieste in Parcul australian de reptile din Somersby, in apropiere de Sydney, a devenit, se pare, exasperat de zgomotul facut de doua cositoare pe care lucratorii parcului le-au pus in functiune in acelasi timp pentru tunderea gazonului din jurul lagunei sale.

O inregistrare video il surprinde pe crocodilul Elvis cand isi infige coltii intr-una dintre masinile de tuns iarba si o trage dupa el in apa. Reptila si-a pazit apoi atent "prada" timp de aproape o ora.

"Dintr-odata, s-a repezit la una dintre cositoare si a tras-o in bazin. A stat si si-a pazit trofeul pana cand doi ingrijitori curajosi au sarit in tarc pentru a incerca sa recupereze utilajul, dar si cei doi dinti pe care crocodilul i-a pierdut (cand a insfacat cositoarea). Suntem bucurosi sa anuntam ca nimeni nu a fost ranit, precum nici Elvis", se arata intr-o postare pe site-ul parcului zoo, in care este relatat cum s-a petrecut incidentul.