OMC a aprobat aderarea Rusiei, dupa 18 ani de negocieri

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 16 decembrie 2011, 18:59 Actualitate | Internaţional

Organizatia Mondiala a Comertului a dat vineri ultimul aviz necesar, dupa 18 ani de negocieri, pentru aderarea Rusiei la aceasta organizatiei care se ocupa cu reglementarea comertului mondial, relateaza AFP.

Rusia a fost reprezentata la ceremonia de aderare, care a avut loc in fata celei de-a 8-a conferinte ministeriale a OMC, reunita la Geneva, de ministrul rus al dezvoltarii economice, Elvira Nabiullina.

Acest acord de aderare urmeaza sa fie ratificat de Parlamentul rus, in maxim sase luni. Dupa ratificare, Rusia va dispune de un nou interval de 30 de zile pentru a deveni membru deplin al OMC.

Potrivit sefului delegatiei Rusiei insarcinata cu negocierea aderarii, Maxim Medvedkov, ratificarea ar urma sa aiba loc "la inceputul anului viitor".

Rusia si-a depus in 1993 candidatura pentru a intra in aceasta organizatie internationala, dar procesul a fost stopat in urma ostilitatilor cu Georgia.

Nicio alta tara nu a negociat atat de mult timp pentru a intra in OMC.

Precedentul record apartinea Chinei, care a intrat in OMC in 2001, dupa 15 ani de negocieri.

In total, Rusia a incheiat 39 de acorduri bilaterale pentru a garanta accesul la servicii si 57 pentru acordul la bunuri, pentru a obtine unda verde din partea statelor membre ale OMC.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

618 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version