Politia a ucis vineri un barbat inarmat care tragea la intamplare asupra masinilor si trecatorilor, la o intersectie foarte frecventata din Hollywood, la Los Angeles, unde a ranit grav o persoana, au anuntat autoritatile, citate de AFP.

Atacul armat s-a produs pe Sunset Boulevard, la cateva sute de metri de celebrul Walk of Fame si de oficiul de turism din Hollywood. "Suspectul a deschis focul la intamplare asupra masinilor si trecatorilor. Politia a raspuns si suspectul a fost ucis", a declarat purtatorul de cuvant al politiei din Los Angeles Gregory Baek, citeaza Mediafax.

Una dintre victimele agresorului a fost transportata la spital, a adaugat el, fara a oferi alte detalii. Potrivit Los Angeles Times, aceasta persoana a fost grav ranita de un glont la cap. Motivele agresorului nu sunt cunoscute, a adaugat purtatorul de cuvant al politiei.