​Sarbii minoritari din Kosovo au inceput sa elimine baricadele din nordul tarii, inainte de anuntul Uniunii Europene de vineri, daca Serbia se poate alatura blocului comunitar, informeaza Reuters.

Dupa saptamani dure de nogocieri ale ministrilor de externe de la Bruxelles, sarbii si kosovarii au ajuns la un acord in ceea ce priveste gestionarea punctelor de trecere a frontierei. Unii lideri sarbi din nordul Kosovo au respins insa acordul si l-au catalogat drept o tradare.

Pe de alta parte, cancelarul german Angela Merkel a declarat saptamana trecuta ca impasul in care se afla Kosovo arata faptul ca Belgradul nu este pregatit pentru aderare.

Sarbii resping declaratia de independenta a Kosovo din 2008, insa Belgradul se afla sub presiune pentru a-si imbunatati legaturile cu fosta sa provincie din sud, in cazul in care doreste sa obtina aderarea la Uniunea Europeana.

Tari precum Germania, Marea Britanie, Austria si Olanda, in special, vor sa primeasca asigurari ca acordul nu va fi abandonat, potrivit unui diplomat. De cealalta parte, Franta si Spania sunt in favoarea acordarii statutului de tara candidata pentru Serbia, temandu-se ca un refuz sa nu agraveze situatia politica din interiorul Serbiei.