Guvernul iranian a interzis joi presei straine sa relateze despre orice noua manifestatie in fata sediilor diplomatice britanice din Teheran, in urma ocuparii lor, saptamana aceasta, de catre manifestanti, relateaza AFP.

"Informam toti reprezentantii presei straine ca acoperirea manifestatiilor, in special in fata ambasadei britanice (si) sediului din Golhak (fosta resedinta britanica) nu este permisa decat in caz de autorizare", a anuntat Ministerul Cluturii si Orientarii Islamice intr-un mesaj primit de AFP.

Este pentru prima data cand presei straine i se interzice sa relateze despre mitinguri de sustinere a regimului.

Presa straina este supusa la numeroase restrictii, de la alegerile prezidentiale contestate din 2009, care au provocat violente.

Aceasta interdictie vine la doua zile dupa ce Cancelaria ambasadei britanice, situata in centrul capitalei iraniene, a fost atacata si devastata de manifestanti prezentati oficial ca "studenti basidj" (militanti islamisti). Sediul din Golhak, cu statut diplomatic, a fost, de asemenea, ocupat.

In urma acestor atacuri, care au provocat un val de proteste internationale, Marea Britanie si-a inchis ambasada din Teheran si a dispus inchiderea ambasadei iraniene din Londra.

O noua manifestatie urma sa aiba loc joi la sediul din Golhak, in nordul capitalei iraniene, a anuntat agentia Mehr.

Un jurnalist de la agentia Mehr a anuntat ca "sute" de membri ai politiei antirevolta au fost mobilizati in apropiere.