Un simpatizant al al-Qaeda, suspectat ca planuia sa comita o serie de atente la New York, a fost arestat sambata, a anuntat duminica noapte primarul New York-ului, Michael Bloomberg, citat de AFP.

"Jose Pimentel, in varsta de 27 ani, originar din Republica Dominicana, planuia sa arunce in aer mai multe tinte din oras, printre care si oficii postale sau masini ale politiei", a declarat primarul la o conferinta de presa.

"Ar fi putut ucide multi oameni", a declarat Bloomberg, adaugand ca inainte de aceasta arestare, "au existat cel putin 13 comploturi teroriste care au vizat orasul New York, incepand cu 11 septembrie".

Era un "lup solitar", motivat de resentimentul sau fata de angajamentul trupelor americane in Irak si Afganistan, inspirat de propaganda al-Qaida, a precizat primarul, adaugand ca acesta "nu face parte dintr-un complot mai vast de origine straina".

Seful NYPD, Ray Kelly, a declarat ca suspectul, monitorizat de doi ani de politie, a construit deja trei bombe artizanale, dupa achizitionarea componentelor necesare fabricarii din diferite locuri si s-a inspirat din instructiunile de pe Internet.

El "a vorbit de uciderea unor soldati americani care se intorceau din Irak si Afganistan (...) Planuia sa arunce in aer mai multe oficii postale si masini de politie din New York", a adaugat Ray Kelly.

Pimentel era un partizan al imamului radical americano-yemenit Anwar al-Awlaki, ucis la 30 septembrie, iar activitatile sale s-au intensificat dupa moartea imamului, a mai declarat Kelly.