Uniunea Europeana a decis interzicerea utilizarii de aparate de scanare corporala bazate pe raze X in aeroporturi, conform unui comunicat publicat pe site-ul Comisiei Europene, Europa.eu. Decizia a fost luata pentru a evita orice risc pe care aparatele de acest tip l-ar putea pune sanatatii pasagerilor.

Optiunea de a introduce scanere corporale pe aeroporturi ramane in continuare la alegerea tarilor membre, iar conform deciziei Comisiei, acum exista si un cadru legislativ care sa reglementeze modul in care aceste aparate pot fi folosite.

Vicepresedintele Siim Kallas, comisarul responsabil cu transporturile, a declarat: "Scanerele de securitate nu sunt un panaceu, insa ofera o posibilitate reala de crestere a nivelului de securitate a pasagerilor. Fiecare stat membru sau aeroport are in continuare libertatea de a decide asupra folosirii scanerelor de securitate, prin aceste norme noi asigurandu-se doar ca, atunci cand este utilizata, aceasta noua tehnologie este supusa unor standarde la nivelul UE in ceea ce priveste capacitatea de detectie, precum si unor garantii stricte in vederea protectiei sanatatii si a drepturilor fundamentale".

Integral in EurActiv.ro