Directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a aplaudat sambata "progresele semnificative", realizate la nivel politic de Grecia si Italia, in pofida crizei datoriilor cu care se confrunta cele doua tari, titreaza AFP.

Christine LagardeFoto: Reuters

"Este ceea ce noi, cei de la Fondul Monetar International, vrem, o stabilitate politica si o claritate politica in cele doua tari. Cred ca au fost realizate progrese semnificative", a declarat Lagarde in cadrul unei conferinte de presa realizate cu ocazia vizitei in Japonia.

Reactia FMI vine in urma desfasurarilor din cele doua tari din aceasta saptamana. Italia si-a reasigurat vineri investitorii, prin adoptarea in Senat a unui plan anticriza promis UE si prin plecarea preconizata pentru sambata a lui Silvio Berlusconi de la conducerea guvernului italian. Grecia, pe de alta parte, si-a creat un nou guvern complet si se bucura de sustinerea guvernului de la Berlin.

"Ma bucur de nominalizare primului ministru Lucas Papademos, pe care il cunosc bine si cu care putem sa reincepem colaborarea, mai intai in ceea ce priveste platile celei de a sasea transe a imprumutului si ulterior asupra relatiilor dintre Fond si Grecia", a subliniat Lagarde. Grecia are nevoie de imprumutul international in valoarea de 8 miliarde de euro, pana pe 15 decembrie, pentru a-si putea plati creditorii (Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI).

"In ceea ce priveste Italia, ma bucur de asemenea ca Senatul a votat acum planul de reforma prezentat Parlamentului. Votul Camerei Inferioare este asteptat astazi", a afirmat Lagarde. Potrivit directorului general al FMI, "presedintele Consiliului (de Ministri) si-a anuntat intentia de a parasi pozitia si presupun ca o nominalizare va fi facuta in zilele urmatoare, iar acest lucru va fi, din nou, un semn de clarificare si de credibilitate a instantelor politice, acestea fiind un element fundamental al stabilizarii situatiei pe plan general".

Senatul italian a trecut fara probleme planul reformelor anticriza, dupa ce au aplaudat sosirea in randurile lor a a fostului comisar european Mario Monti, vazut drept un posibil succesor al lui Berlusconi la pozitia de prim-ministru si numit miercuri senator pe viata. "Il cunosc pe Mario Monti, am un mare respect pentru el, cred ca este un om de mare calitate cu care am avut intotdeauna un dialog atat fructuos cat si calduros", a subliniat Lagarde.