​Un american din Florida a cautat prin opt tone de gunoaie dupa ce, in mod accidental, a aruncat inelul de logodna al sotiei sale, transmite NBC Miami. "Cel mai groaznic moment din viata mea, a fost ingrozitor", a spus Brian McGuinn, cand si-a dat seama ca a aruncat la gunoi inelul cu diamant ce valora 10.000 de dolari.

McGuinn a incercat sa arunce la gunoi un aparat de barbierit, insa, fara sa-si dea seama, a pus in cosul de gunoi si inelul de logodna al sotiei sale, Anna. "Pur si simplu am inceput sa plang. Dupa care m-am oprit si mi-am spus ca orice bijuterie poate fi inlocuita", a declarat femeia, adaugand insa ca valoarea sentimentala a inelului era importanta.

Cei doi sunt casatoriti de cinci ani si asteapta primul lor copil.

Pana cand Brian a inteles ce s-a intamplat, compania de salubritate din Margate (Florida) colectase deja gunoiul din cartierul lor.

Sotii McGuinn au sunat la Wheelabrator, firma de salubritate locala, si, in mai putin de o ora, Brian a inceput sa caute prin cele circa opt tone de gunoaie. El a fost ajutat si de angajatii companiei, care au reusit sa identifice sacii cu gunoaie stransi din cartierul unde locuieste familia McGuinn.

Dupa cateva ore de cautari, McGuinn a reusit sa descopere inelul: "Cand l-am gasit, am inceput sa strig"".

Barbatul a descris momentul descoperirii inelului cu cel al castigarii premiului cel mare la loterie. El s-a grabit sa ajunga acasa, pentru a returna bijuteria sotiei sale.

"Inelul era acoperit de murdarie. Brian mi l-a pus imediat pe deget si mi-a promis sa nu-l mai atinga vreodata", a spus Anna.

View more videos at: http://nbcmiami.com.