Anchetatorii ucraineni au formulat noi acuzatii la adresa fostului premier Iulia Timosenko, deja condamnata la sapte ani de inchisoare. De aceasta data este vorba de activitatea fostului sef al executivului de la Kiev in fruntea corportiei „Sistemele energetice unice ale Ucrainei”. In acest timp, avocatii Iuliei Timosenko au declarat ca starea de sanatate a clientei lor s-a deteriorat atat de mult incat nici nu se mai poate deplasa singura.

Iulia Timosenko, condamnata deja la 7 ani de detentieFoto: Agerpres/AP

„In pofida starii precare de sanatate, anchetatorii i-au adus la cunostinta noile acuzatii in dosare deschise anterior de procuratura generala”, a declarat grupul de aparatori ai fostului premier, Sergei Vlasenko.

Cu cateva zile in urma, scrie Kommersant, autoritatile fiscale ale tarii au redeschis investigatiile in patru dosare penale si care vizeaza activitatea Iuliei la corporatia mai sus mentionata.

In comunicatul oficial al Fiscului se spune ca Timosenko este invinuita „ca a tainuit un venit in valoare de peste 165 milioane de dolari, precum si de sustragere de mijloace financiare si de evaziune fiscala de 5,8 milioane de dolari”.

Apararea considera ca a aduce noi acuzatii in conditiile in care fostul premier se simte foarte rau este un act ilegal.

La 11 octombrie, Iulia Timosenko a fost condamnata la 7 ani de inchisoare si la plata unor daune de aproape 200 milioane de dolari, dupa ce a fost gasita vinovata pentru ca si-a depasit "drepturile si autoritatea" "in scopuri infractionale" cand a semnat, in ianuarie 2009, un acord de aprovizionare cu gaz rusesc fara a avea aprobarea Guvernului de la Kiev.

Dupa doua zile, RIA Novosti a anuntat ca Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis o noua ancheta penala impotriva fostului premier ucrainean, aceasta fiind acuzata de tentativa de deturnare a peste 400 milioane de dolari din fondurile publice, in perioada anilor '90, a anuntat joi un oficial SBU.

O ancheta impotriva luliei Timosenko a fost declansata in acest caz si in Rusia, dar a fost inchisa in 2005 din cauza prescrierii faptelor.

Daca va fi gasita vinovata, Timosenko risca o pedeapsa suplimentara de 12 ani de inchisoare.