Iranul este cea mai mare amenintare pentru Statele Unite in Orientul Mijlociu, depasind organizatia terorista Al-Qaeda, care este invinsa, dar nu eliminata, a declarat vineri un inalt oficial militar american, potrivit Reuters.

"Cea mai mare amenintare pentru SUA si pentru interesele noastre, precum si pentru cele ale aliatilor nostri, as adauga, se contureaza din ce in ce mai clar si este Iranul", a spus oficialul american, sub conditia anonimatului.

Acesta a mai spus ca nu crede, totusi, ca Iranul vrea sa provoace un conflict si a adaugat ca nu stie daca statul islamic a decis sa-si construiasca o arma nucleara.

Saptamana viitoare, Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA), organismul de supraveghere nucleara al ONU, ar urma sa dea publicitatii un raport care include dovezi cu privire la cercetarea nucleara desfasurata de Iran, care ar fi mai putin importante daca nu au legatura cu crearea de arme, sustin diplomatii occidentali.