Fost agent KGB: Cel mai de succes spion rus din ultimii 30 de ani este Katia Zatuliveter, fosta amanta a unui parlamentar britanic

de Catalina Ciociltan     HotNews.ro
Miercuri, 26 octombrie 2011, 6:36 Actualitate | Internaţional


Katia Zatuliveter
Foto: Reuters
Fosta amanta a unui parlamentar britanic este cel mai de succes spion rus din ultimii 30 de ani, potrivit fostului agent KGB, Oleg Gordievsky. Katia Zatuliveter, in varsta de 26 de ani, s-a  folosit de relatia de patru ani cu parlamentarul Mike Hancock pentru a transmite Kremlinului secrete militare britanice, sustine fostul agent KGB, citat de Daily Express.

Oleg Gordievsky, in varsta de 73 ani, care a fugit in Marea Britanie in 1985 cu ajutorul serviciilor britanice de informatii externe, a declarat ca Zatuliveter a provocat pagube enorme Marii Britanii si ar fi privita ca o eroina de Rusia.

"Timp de patru ani ea a copiat documente militare si le-a dus la ambasada. Practic, ea a dezarmat Marea Britanie in fata Rusiei", a declarat Gordievski.

"Este o infractiune mare, care este imposibil de dovedit legal. Cred ca va fi expulzata din Marea Britanie", a adaugat el.

Fostul agent KGB sustine ca aceasta a provocat mai multe prejudicii Marii Britaniii decat Anna Chapman Statelor Unite ale Americii.

"Katia Zatuliveter a lucrat din toate puterile si a avut rezultate. Ea este o eroina, spre deosebire de Chapman, care este doar o fata rasfatata. Zatuliveter este vinovata, nu exista nici o indoiala", a adaugat fostul agent KGB.

Pe langa relatia sa cu Hancock si un lider NATO,  Zatuliveter a avut o aventura cu un diplomat olandez in 2004 si cu un inalt oficial al ONU.

O ancheta a Telegraph, publicata in 2010, dezvaluie ca tanara in varsta de 25 de ani, care a primit un ordin de expulzare pe motive de securitate nationala, este unul dintre cei cel putin sase imigranti - dintre care o parte din foste tari comuniste - care au lucrat pentru Hancock de cand acesta a devenit parlamentar, in 1997.

In luna august 2010, Katia Zatuliveter a fost retinuta in momentul in care revenea in Marea Britanie, pe aeroportul Gatwick, si a fost interogata despre activitatile pe care le efectueaza pentru Hancock.

Mike Hancock, membru al Parlamentului Britanic, a negat presupunerea potrivit careia asistenta sa rusa s-ar afla pe teritoriul Marii Britanii pentru spionaj.

"Nu este un spion rus. Nu stiu nimic despre vreo activitate de spionaj, dar ea face obiectul unui ordin de deportare. A facut apel pentru ca ea crede - indreptatit - ca nu a facut nimic gresit", a argumentat el.

Parlamentarul spune ca serviciile secrete nu au discutat niciodata cu el despre posibilitatea ca tanara rusoaica sa fi lucrat pentru Moscova.

Katia Zatuliveter a fost arestata la inceputul lunii decembrie pe motiv ca ar fi spion.

MI5 a declarat ca Zatuliveter a lucrat pentru serviciile secrete de la Moscova. Theresa May a aprobat deportarea acesteia dupa ce a fost instiintata cu privire la activitatile intreprinse de Katia Zatuliveter. Potrivit  Sunday Times, Zatuliveter a acceptat sa lucreze cu Hancock deoarece acesta are un interes puternic pentru Rusia.

O sursa a declarat pentru The Sun: "Prezenta ei aici nu este considerata benefica pentru securitatea nationala. Exista nemultumiri legate de documentele la care ar putea avea acces. Intentia este sa i se arate usa".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6692 vizualizari

  • +1 (11 voturi)    
    In materie de spionaj.... (Miercuri, 26 octombrie 2011, 7:19)

    Un cititor [anonim]

    ....nu exista tara in lumea asta care sa se compare cu Rusia.
    Din punctul asta de vedere sunt de admirat!
    • +2 (6 voturi)    
      Cit timp informatiile au servit pentru distrugere. (Miercuri, 26 octombrie 2011, 9:19)

      Claude [anonim] i-a raspuns lui Un cititor

      nu sint de admirat.
  • 0 (10 voturi)    
    JB (Miercuri, 26 octombrie 2011, 9:31)

    Marcel Ionita [utilizator]

    povesti cu James Bond de adormit copiii. Cine face spionaj adevarat nu se lauda in ziare cum fac acesti (dist)rusi.

    Asta e o simpla poveste de presa pentru Libertatea UK. Cine crede ca asa se face spionaj, se insala amarnic.
    • +6 (8 voturi)    
      Marcel Ionit (Miercuri, 26 octombrie 2011, 10:11)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui Marcel Ionita

      Marcel Ionita, eu sunt sincer interesat sa aflu cum se face cu adevarat spionaj, iar tu pari persoana potrivita pentru a explica aceste lucruri. Explica-ne, Marcel Ionita, cum se face spionajul adevarat. Tu provii din interiorul fenomenului asa ca nu e de mirare ca ai atatea si atatea informatii.
      • -8 (8 voturi)    
        Cu placere (Miercuri, 26 octombrie 2011, 13:20)

        Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui muciflenduri

        E foarte simplu. Daca stii sa citesti, poti cumpara aceasta carte:

        Special Tasks, Anatoli Sudoplatov (Author), Pavel Sudoplatov (Author), Leona P. Schecter (Author), Jerrold L. Schecter (Author), Back Bay Books; Updated edition (June 1, 1995)

        Treaba e ca-ti mai trebuiesc pe niste banuti pe care se pare ca i-ai cheltuit pana la ultimu' cent cu prietenii in Bamboo aseara.
        • +8 (8 voturi)    
          E pe bune!!! (Miercuri, 26 octombrie 2011, 13:24)

          muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui Marcel Ionita

          Spionul Marcel Ionita m-a identificat, folosindu-se doar de numele meu de pe Hotnews.
          Confirm ca aseara am cheltuit pana la ultimul sfant in Bamboo!
          E uluitor, iti multumesc, marcel ionita, TU m-ai facut sa cred!
  • +1 (5 voturi)    
    :))))) (Miercuri, 26 octombrie 2011, 9:42)

    toto [anonim]

    Pai nenea asta a fugit in Anglia in 1985, adica atunci cand se nastea Katia. Deci declaratiile sale sunt doar niste presupuneri personale, nu cred ca pot fi luate de bune. Poate l-au pus britanicii ca sa motiveze deportarea fetei. Acum, am indoieli mari la ce secrete militare are acces un parlamentar si chiar daca are acces pentru ca face parte din cine stie ce comisie, putin probabil ca acele documente sa circule in copie pe la cabinetul sau. In orice tara care tine la securitatea sa, inclusiv Romania, persoanele care au acces la documente secrete, sunt atent selectionate, inclusiv, asistente, secretare. Nu pot, pur si simplu, fi angajate de un politician fustangiu. Probabil intamplarea cu deportarea acestei Katia face parte dintr-un context mai larg, nestiut de opinia publica, iar ce apare in presa sunt doar intoxicari.
    • -2 (2 voturi)    
      +1 (Miercuri, 26 octombrie 2011, 11:56)

      IM [utilizator] i-a raspuns lui toto

      +1
    • -2 (2 voturi)    
      da (Miercuri, 26 octombrie 2011, 13:20)

      Marcel Ionita [utilizator] i-a raspuns lui toto

      Spune-i te rog si lui muciflenduri, ca se pare ca inca nu a trecut de Libertatea.
  • +4 (4 voturi)    
    Servicii VARZĂ (Miercuri, 26 octombrie 2011, 14:30)

    cobra [anonim]

    În cartea TRĂDARE, Chapman Pincher demonstrează clar cum serviciile secrete, diplomaţia şi, într-o oarecare măsură, armata au fost penetrate la greu de GRU şi KGB din perioada interbelică şi până în prezent. De ce oare nu mă miră ce se întâmplă la ei aşa ceva?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by