Ambasadorul Statelor Unite in China, Gary Locke, a fost chemat, miercuri seara, la ministerul chinez al Afacerilor Externe, a declarat joi un purtator de cuvant al ambasadei SUA, dupa ce la Washington a fost anuntat un acord militar intre SUA si Taiwan, care vizeaza modernizarea flotilei de avioane de vanatoare F-16 din dotarea aviatiei militare taiwaneze.

Aparate F-16Foto: Reuters

"Da, el (ambasadorul SUA-n.r.) a fost chemat la ministerul de externe, insa nu voi oferi detalii", a declarat Richard Buangan pentru AFP.

China a reactionat imediat dupa anuntul de miercuri din SUA, protestand fata de acordul militar in valoare de 5,85 miliarde dolari dintre SUA si Taiwan, deoarece acesta ar "submina relatiile bilaterale".

"Actiunea SUA va submina in mod inevitabil relatiile bilaterale, precum si cooperarea in domeniul militar si al securitatii", a declarat miercuri ministrul adjunct chinez al Afacerilor Externe, Zhang Zhijun.

"Armata chineza isi exprima indignarea si condamna cu fermitate aceasta ingerinta grava in treburile interne ale Chinei, care submineaza suveranitatea nationala si securitatea", se arata intr-un comunicat postat pe site-ul Ministerului de externe chinez.

China a invitat deja Statele Unite sa anuleze contractul de 5.85 miliarde dolari, declarand ca aceasta ar pune in pericol relatiile militare abia restabilite intre cele doua puteri si afecteaza stabilitatea in stramtoarea Taiwan.

"Decizia gresita a Statelor Unite de a vinde arme catre Taiwan va avea un impact inevitabil asupra relatiilor militare dintre China si SUA", potrivit sursei citate.

Administratia SUA a anuntat ca va moderniza 146 de avioane de vanatoare F-16 din clasa A / B din dotarea aviatiei militare taiwaneze si va oferi echipamente noi, suport logistic si de formare.

Mai multi oficiali ai Statelor Unite s-au exprimat in favoarea favoarea unui acord extins, care sa includa si vanzarea de aparate noi, F-16 din clasa C / D, miscare intens critica la Beijing.

Tensiunile dintre Washington si Beijing, in legatura cu vanzarea de F-16 catre Taiwan, fac parte din lunga lista a litigiilor dintre cele doua tari. In luna ianuarie 2010, China a suspendat cooperarea militara cu SUA si a amenintat cu sanctiuni impotriva fabricantilor de arme americani, dupa ce presedintele Obama a aprobat vanzarea de armament in valoare de 6.4 miliarde de dolari catre Taiwan.

O lege adoptata de Congresul american in 1979 prevede ca SUA poate furniza armament in Taiwanului, in ciuda opozitiei Chinei, cu care Washingtonul a stabilit relatii diplomatice in acelasi an.