De ce este importanta educatia financiara a consumatorilor pentru mediul de afaceri si autoritatile publice?

Cum ar trebui sa-ti administrezi banii?

De ce ar trebui sa iti construiesti un buget al familiei?

Silvia Mihalache, manager comunicare si relatii externe al Provident Financial Romania IFN SA, a discutat online cu cititorii.

Silvia Mihalache este manager comunicare si relatii externe al Provident Financial Romania IFN SA. Din aceasta pozitie, ea coordoneaza, printre altele, strategia de responsabilitate sociala a companiei. Prioritatile companiei in domeniul CSR includ educatia financiara, sprijin pentru familii dezavantajate sau aflate in situatii de dificultate si protectia mediului. In ceea ce priveste educatia financiara, Provident Financial Romania sprijina primul program de educatie financiara din Romania destinat publicului larg si anume Bugetul Familiei, derulat de Asociatia pentru Protectia Consumatorilor, APC Romania.

Silvia Mihalachein studioul HotNews.ro - ideile principale:

1. Despre educatia financiara din Romania

  • din pacate in Romania, formal, nu se face educatie financiara in scoala, insa incepand cu anul 2011, la initiativa Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor si a altor organizatii de consumatori, Ministerul Educatiei a introdus in programa scolara si un modul de protectie a consumatorului care va avea si cateva informatii legate de educatia financiara.

2. De ce nu sunt interesati romanii de finantele personale:

  • In Romania lipseste informatia specializata despre finantele personale - acest lucru are legatura foarte mult cu lipsa educatiei in scoli, cu lipsa site-urilor specializate, lipsa specialistilor in finante personale;
  • in ultimii ani au aparut astfel de informatii si din ce in ce mai mult cred ca o sa se ajunga la a avea informatia necesara pentru a-ti gestiona cat mai bine finantele si a face investitii;
  • pe de alta parte poate fi vorba despre o retinere - care se poate explica istoric in Romania - de a vorbi public despre banii proprii, despre profit sau investitii.

3. Sprijinirea initiativelor in domeniul educatiei financiare:

  • Provident Financial Romania face parte din grupul international britanic International Personal Finance care are o vasta expertiza in domeniul educatiei financiare;
  • in Marea Britanie si in alte piete din Europa am dezvoltat impreuna cu partenerii institutionali programe de educatie financiara, iar in Romania, cu ajutorul Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor, am ales sa sprijinim un program national - Bugetul Familiei, care ofera informatii, ghiduri utile pentru consumator despre cum sa-si gestioneze mai bine cheltuielile si sa-si tina in echilibru bugetul;
  • am mers in tara si am avut intalniri, dezbateri impreuna cu autoritatile locale, cu ONG-urile si mass-media pentru a vedea care este rolul fiecarei institutii in a promova conceptul de educatie financiara si a dezvolta cat mai multe programe astfel incat informatia sa ajunga la beneficiarul final - consumatorul;
  • incepand cu acest an, APC Romania va avea cateva sesiuni de instruire pentru ONG-urile care vor sa introduca in programele lor sociale si informatii de educatie financiara pentru beneficiarii lor - familii dezavantajate sau aflate in situatii de dificultate;
  • prima sesiune de instruire va avea loc pe 3-4 iunie la Bucuresti;
  • tot in acest an speram sa avem rezultatele unei prime cercetari la nivel national, care sa ne arate care este nivelul de educatie financiara a romanilor si in functie de rezultate sa putem sa propunem autoritatilor o strategie nationala pentru educarea financiara a consumatorilor.