Cu jalba la Bruxelles ca sa te debransezi de la reteaua baietilor destepti

Cum a ajuns Comisia Europeana sa arbitreze un conflict dintre un dezvoltator imobiliar si proprietari din Romania declansat de factura de curent

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 2 februarie 2010, 18:33 Economie | Imobiliar

Dan Ioan Popp, director executiv Impact
Foto: AGERPRES
Peste 800 de familii din ansamblurile constructorului Impact au restante de circa 10 miliarde lei vechi la facturile de energie si utilitati. Seful IMPACT sustine ca din cauza gerului sau a pierderii locului de munca. Proprietarii sustin insa ca refuza pur si simplu sa mai plateasca. Marul discordiei - reteaua de distributie de energie electrica. Desi, cel putin in Bucuresti, proprietarii au platit in medie cate 14.000 euro (plus TVA) pentru retele, Impact si-a revendicat dreptul de proprietar, astfel ca nu pot incheia individual contracte cu Enel.
  • In urma plangerilor facute la Bruxelles de catre un proprietar, Comisia Europeana a transmis pe 25 ianuarie catre autoritatile din Bucuresti o cerere de informatii privind situatia din cartierele Impact.
  • Autoritatile romane au la dispozitie trei saptamani pentru a da un raspuns, insa IMPACT sustine deja ca e dispus sa cedeze retele catre ENEL.
Am constatat ca iarna grea face ca nota de plata sa creasca peste posibilitatile unor familii care au credite, au afaceri care merg prost sau si-au pierdut locul de munca. Factura cu deszapezirea, factura cu incalzirea, factura cu iluminatul public, factura cu apa si canalizarea, factura cu paza si controlul accesului, sunt toate la un loc mai mici decat factura pentru energia electrica. Aceasta este principala cauza pentru care aproape o treime din familii sunt in situatia de a fi debransate de la alimentarea cu energie electrica, soldul cumulat al acestora fiind de aproape 10 miliarde de lei vechi", declara la sfarsitul lunii trecute Dan Ioan Popp, director executiv Impact.

Mai mult, directorul Impact cerea Guvernului subventionarea de urgenta a familiilor datornice in conditiile in care aplicarea stricta a legii ar insemna debransarea imediata a sute de proprietari, precum si intocmirea de dosare penale. Impact era acuzata ca-si revendica pe nedrept titlu de proprietar al retelei de distributie si ca refuza accesul Enel.

Revolta proprietarilor

Nu acesta este adevarul, sustin presedintii a doua asociatii de proprietari din cartierele Class si Azur, doua ansambluri rezidentiale dezvoltate de Impact in Bucuresti. Asociatiile de proprietari acuza ca desi contractele de executie prevedeau ca pret al contractului pretul format din "constructie+ teren+ retele" si ca in functie de pozitia casei pretul retelelor au variat intre 17.880 euro si 9.500 euro din pretul total, Impact se considera proprietar peste retelele de distributie si nu permite accesul altor companii.

"Principala problema o reprezinta in primul rand energia electrica, pentru ca ar fi trebuit, conform contractelor de executie, sa avem contracte cu Electrica Muntenia Sud, acum Enel. In contractele de executie se spune negru pe alb ca Impact va preda retelele catre Electrica. (...) Am dat banii catre Impact, ei au facut toate platile si si-au lasat in contabilitate toate aceste facturi, fara a le mai scadea. Astfel sustin ei ca retelele se afla in patrimoniul lor. De cand insa notele contabile sunt acte de proprietate? Noi avem cadastre in care avem incluse si trotuarele, sub care sunt teava de gaze, de apa si de curent", sustine Adina Coca, presedintele asociatiei de proprietari din Class.

Mai mult, sustine Adina Coca, "de cinci ani, proprietarii sunt impiedicati de Impact sa semneze cu alte companii pentru furnizarea si distributia de gaze". Adina Coca mai sustine ca aceasta "poveste" a 202 familii din Class, se repeta in Azur, Gamma, Junior, Epsilon si Beta - celelalte ansambluri construite de Impact in Voluntari si chiar in Boreal din Constanta.

"Avem raspuns scris de la ENEL in care se spune ca Impact refuza sa predea retelele de distributie de energie electrica. Impact a amenintat ca da in judecata Enel daca indraznesc sa intre in Azur pentru a incheia contracte individuale", precizeaza si Adrian Antonescu, presedintele asociatiei de proprietari Azur, asociatie suspendata recent in instanta.

Antonescu sustine ca inca din mai 2008, catre Enel au fost depuse 110 dosare pentru contracte individuale, dar ca Impact a amenintat ca daca nu se incheie cu ei li se va taia si apa si gazele.

Cat costa curentul la dezvoltator

Bataie pe retea
Bataie pe retea
Foto: AGERPRES
Cat priveste un exemplu de diferenta la factura de energie electrica, Adina Popa sustine ca in 2009 Enel incasa 0,3125 lei/kw, in timp ce proprietarii din Class achitau catre Impact intre 0,4128-0,4164 lei/kw. Problema o constituie insa si alte facturi considerate nejustificate de catre proprietari.

"Dar pe langa pretul mai mare achitam "intretinere stalpi de iluminat, intretinere pompe" fara ca Impact sa faca efectiv ceva. (...) Asa zisele restante sunt din faptul ca multi nu au mai vrut sa achite sume pentru care nu am primit niciodata justificari. Am cerut permanent sa ni se explice de ce becurile de la iluminatul stradal (pe care l-au sistat din octombrie 2009) consuma de la o luna la alta din ce in ce mai mult curent. Daca la inceput (2005) becurile consumau in jur de 5.000 kw/luna (exagerat, dar oricum acceptabil) Impact a inceput sa ne factureze cate 20.000-25.000 kw lunar pentru aceleasi instalatii. Fara nici o justificare", mai relateaza Adina Coca.

De cealalta parte, Impact sustine ca este proprietar de drept al retelelor de distributie a energiei electrice.

"Impact este proprietar al retelelor conform autorizatiei de construire si procesului verbal de receptie, pe langa faptul ca in contracte nu se specifica faptul ca retelele ar fi ale proprietarilor. Un motiv in plus care demonstreaza ca retelele apartin Impact este faptul ca, in Azur s-a incercat infiintarea unei asociatii de proprietari care nu a fost recunoscuta in justitie datorita faptului ca nu detinea toate partile comune, inclusiv retelele electrice. In 2006-2007, pretul constructiei unei case era de 70.000-100.000 euro, cat cel al unui apartament, deci este logic ca nu aveau cum sa cumpere in acest pret si retelele electrice, de apa si gaze, ceea ce vor ei acum cu titlu gratuit", sustine Florian Fugasin, manager de relatii publice la Impact.

"Intr-una din locatii, incepand cu ianuarie 2010 tariful este de 0,255 RON/kw la care se adauga tariful de 0,078 RON/kw, conform deciziei ANRE nr. 2321/04.11.2008. In alta locatie, tariful de distributie este zero, proprietarii fiind refacturati cu acelasi tarif de furnizare la care Impact achizitioneaza la randul sau energia electrica ( 0,255 Ron/KW). Facturile transmise proprietarilor confirma aceasta informatie. Astfel, consumatorii casnici au cel mai mic tarif din Bucuresti, cu circa 40% mai mic decat cel practicat in mod uzual de Enel", spune Fugasin.

Cum a escaladat conflictul

Conflictul dintre proprietari si Impact a escaladat in special in cartierele Azur 1 si Azur 2 din Bucuresti, unde refuzul anumitor proprietari de a mai plati a determinat Impact sa ameninte ca pe 28 ianuarie va intrerupe temporar contractul cu furnizorul de energie Renovatio Trading SRL, masura care ar fi urmat sa-i afecteze inclusiv pe cei cu platile la zi.

Totusi in urma unei intalniri intre reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) si Impact, care a avut loc pe 27 ianuarie, actiunea Impact a fost suspendata. Am cerut explicatii ANRE daca actiunea Impact de a taia curentul inclusiv si celor buni-platnici este legala, insa raspunsul ANRE nu este nici pe departe unul transant.

"Pentru alimentarea ansamblurilor Azur 1 si Azur 2, Impact Developer & Contractor a incheiat un contract de vazare-cumparare a energiei electrice cu un furnizor (Renovatio Trading SRL). Suspendarea/rezilierea contractului in cauza se face conform clauzelor prevazute in continutul acestuia. Implicatiile suspendarii/rezilierii contractului respectiv asupra proprietarilor de locuinte din ansambluri privesc exclusiv pe Impact",
au declarat pentru HotNews.ro oficialii ANRE.

Oficialii ANRE mai sustin ca in urma acestei intalniri "s-a stabilit sistarea actiunii demarate de catre Impact". In fapt, asa cum sustine Adrian Antonescu, proprietar in Azur, actiunea a fost suspendata pana la data de 11 februarie. Mai mult, oficialii Impact sustin ca Enel va prelua in conditii comerciale reteaua de distributie a Impact.

"S-a convenit de comun acord cu ANRE ca sa se amane termenul de intrerupere a contractului cu Renovatio si ca se va lua in calcul preluarea retelelor de catre furnizorul de ultima optiune (in cazul acesta ENEL) in conditiile comerciale negociate, adica ENEL va plati pentru ele",
spune Florian Fugasin, reprezentantul Intact.

De ce sa fie desemnat Enel? In lipsa unui raspuns din partea ANRE, singurul raspuns pe care il avem este tot de la Impact:

"Legea energiei spune ca energia electrica fiind o resursa strategica, cetatenii nu pot fi privati de furnizarea acestui serviciu si de la zona la zona este un furnizor de ultima optiune care este obligat in ultima instanta sa ofere aceste servicii, in acest caz, ENEL",
a explicat Florian Fugasin.

Solutia: la Bruxelles

De ce nu s-a putut face acest lucru mai curand? Explicatia este poate faptul ca, in urma plangerilor facute catre Bruxelles de catre Adrian Antonescu, Comisia Europeana a transmis pe 25 ianuarie catre autoritatile din Bucuresti o cerere de informatii privind situatia din cartierele Impact. Autoritatile romane au la dispozitie trei saptamani pentru a da un raspuns.

"In baza solicitarii mele si a unui dialog de sase luni de zile cu oficialii europeni, directia generala de energie din cadrul Comisiei Europene a transmis o notificare autoritatilor romane, in care solicita explicatii intr-un termen de trei saptamani privind situatia de aici, avertizand asupra posibilitatii deschiderii unei proceduri de infringement. Drept urmare, pe 27 ianuarie ANRE s-a intalnit cu Impact si a dispus ca ENEL sa preia capacitatile energetice din cartierele Class si Azur", a spus Antonescu.

  • Ferran Tarradellas
    Ferran Tarradellas
    Foto: Comisia Europeana
    Contactat de HotNews.ro, Ferran Tarradellas Espuny, purtatorul de cuvant al comisarului european pe energie, a confirmat notificarea transmisa autoritatilor romane: "Serviciile Comisiei Europene, in calitate de gardieni ai tratatului european trebuie sa supravegheze asupra respectarii legislatiei UE si in consecinta pot cere Statelor Membre informatii atunci cand este necesar. Aceasta nu indica la acest moment faptul ca Comisia Europeana ar putea, sau nu, sa deschida o procedura de infringement. Cererea de informatii a fost declansata in urma unei plangeri a unui cetatean roman referitoare la un asa numit refuz de conectare a proprietatii sale la reteaua de distributie electrica din Romania", a declarat pentru HotNews.ro Ferran Tarradellas Espuny. Cat priveste posibilitatea deschiderii unei proceduri de infringement impotriva Romaniei, plecand de la aceasta situatie, oficialul european a precizat ca "aceasta va depinde in mare masura de analiza informatiilor furnizate de autoritatile romane. Este mult prea devreme ca sa ne pronuntam".
Desi HotNews.ro a trimis intrebari de cateva zile catre Ministerul Economiei si ANRE, referitoare la aceasta actiune a Comisiei Europene si la conditiile de preluare de catre ENEL a retelelor Impact, oficialii celor doua institutii nu ne-au transmis un raspuns pana la publicarea acestui material.

NOTA: Cititorii HotNews.ro sunt invitati sa-si prezinte experiente similare legate de dezvoltatorii imobiliari din Romania


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

11373 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    impact (Marţi, 2 februarie 2010, 18:50)

    adrian [anonim]

    se dovedeste iar ca nu stim decat de frica!
    in sfarsit s-a gasit cineva care sa-i puna la respect pe cei de la Impact =stat in stat
    daca s-ar gasi si cineva de la Inspectoratul de Stat in Constructrii sa vina sa vada cum intelege dezvoltatorul sa respecte sistemul de constructii ce bine ar fi ...
    dar pana nu ajunge la UE nu se va intampla nimic
    la spagile pe care le-a dat impact-ul nu ma mira ca toti cei abilitati sa controleze tac malc
    • 0 (2 voturi)    
      ce fata de Vantu (Marţi, 2 februarie 2010, 20:44)

      ne caisa [anonim] i-a raspuns lui adrian

      are personajul. Parca-s clonati.
    • 0 (0 voturi)    
      o intrebare onesta (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:29)

      curios [anonim] i-a raspuns lui adrian

      mai exista legea cf careia ENEL intra in proprietate GRATUITA a retelelor? Daca da, IMPACT a construit reteaua pe banii lor (sigur, pana la urma ai clientilor) si o cedeaza gratis la ENEL. Ca un comentariju, probabil ca Impact a fost lacom, caci achizitioneaza KWH mai ieftin (ei fiind mare consumator) si ar fi putut da clientilor la un pret egal cu ENEL.
      • 0 (0 voturi)    
        Legea energiei zice (Miercuri, 3 februarie 2010, 21:15)

        ioan [anonim] i-a raspuns lui curios

        Capitolul VI - Preturi si tarife


        Tipurile de preturi si tarife. Fundamentarea acestora Art. 74
        Pentru activitatile desfasurate in sectorul energiei electrice se aplica urmatoarele preturi si tarife:
        a) preturi rezultate din mecanismele concurentiale ale pietei de energie electrica;
        b) tarife reglementate pentru serviciile de transport, de sistem si de distributie a energiei electrice;
        c) tarife/preturi reglementate pentru furnizarea de energie electrica la consumatorii captivi pana la deschiderea totala a pietei de energie electrica, precum si pentru consumatorii casnici si consumatorii cu putere maxima aprobata prin avizul de racordare de pana la 100 kVA, dupa deschiderea totala a pietei de energie electrica;
        d) preturi/tarife practicate de furnizorii de ultima optiune dupa deschiderea totala a pietei de energie electrica;
        e) tarife reglementate pentru achizitia serviciilor tehnologice de sistem, pana la crearea unei piete concurentiale de servicii tehnologice de sistem;
        f) tarife reglementate de racordare la retea;
        g) tarife reglementate practicate de operatorii pietelor centralizate
  • +14 (14 voturi)    
    Felicitari! (Marţi, 2 februarie 2010, 19:16)

    Marin S. [anonim]

    felicitari proprietarei care s-a adresat bruxelles-ului.

    va dati seama, raspunsul celor de la Bruxelles vine si ca o palma pe obrazul institutiilor din romanika, corupte pana la prasele. bag seama ca de acum incolo trebuie ignorat statul roman mafiotizat. trebuie lucrat direct cu UE.

    inca o data felicitari dnei care a "indraznit".
    • +3 (3 voturi)    
      sigur!!! (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:30)

      naiv [anonim] i-a raspuns lui Marin S.

      A. In primul rand s-a creat precedentul B. O fi avut dreptate cel ce spunea ca ne vor civiliza UE cu ciomagul?
  • +8 (8 voturi)    
    baietii destepti (Marţi, 2 februarie 2010, 19:21)

    k7 [utilizator]

    chiar nu se gaseste nimeni sa le vina de hac acestor "baietii destepti"
    • 0 (0 voturi)    
      nop (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:14)

      Flo.ro [utilizator] i-a raspuns lui k7

      ...din pacate nu.
  • +9 (9 voturi)    
    Insolventa vine de la Bruxelles (Marţi, 2 februarie 2010, 19:57)

    Misu [anonim]

    problemele proprietarilor de case de la IMPACT sunt de notorietate acum un an chiar aparuse un documentar pe Antena 3 care prezenta abuzurile unui SRL cu patroni avizi dupa bani.Sper sa le-o traga comisia europeana asa de tare astora de la IMPACT incat sa-i usture pana la insolventa.
  • +8 (8 voturi)    
    Sper (Marţi, 2 februarie 2010, 20:05)

    gogu [anonim]

    ca epoca borfasului cu mustata sa apuna, iar el sa ajunga acolo unde-i este locul
    Ce ma uimeste este cit de mult le-a luat acestor oameni sa dea cu el de pamint....si infiorator este faptul ca nu au reusit sa faca nimic in justitia romana, au trebuit sa ajunga la EU....
    Asta spune mai mult decit toata gargara lu' "Mondialu"
  • -10 (12 voturi)    
    Cu tiganeala la Bruxelles (Marţi, 2 februarie 2010, 20:24)

    Houstonianul [anonim]

    Asta e pentru ca nu sunteti in stare sa aveti o justitie cum trebuie. Ce treaba au birocratii de la Bruxelles si amantele lor angajate ca secretare cu un litigiu comercial?

    Cred ca lorzilor din birouri de la Bruxelles le vine sa urle cand vad cum satra de romani ajung sa-si ridice poalele si sa se marlaneasca pe sub geamurile si nasurile lor sensibile.

    Penibili mai sunteti, pune-ti nabii niste judecatori ca lumea sa rezolve trebuie in cateva zile! Nu aveti destui absolventi de drept sau ce?
    • +8 (8 voturi)    
      Iar tu?... (Marţi, 2 februarie 2010, 21:41)

      flix [anonim] i-a raspuns lui Houstonianul

      Prietene, cred ca ai niste probleme grave de ordin psihologic. La toate articolele la care "vomiti", o dai numai la pers. a 2-a plural.
      Ce te face sa-ti negi cu atata inversunare originile? Ce trauma ai suferit?
      Cand te intreaba cineva de unde esti, ce-i raspunzi?...asta in caz ca ai fi prin Houston - apropo, esti un pic narcisist, cand tii sa stim si noi, restul, pe unde iti faci veacul.
      Te simti cineva important cand primesti plusuri de pe hotnews, nu? Iti creste stima de sine prin asta, nu?
      Nu mai predica, pt ca nu esti predicator (nici macar pe forum) si cauta ajutor in alte parti...ai nevoie.
      • +3 (3 voturi)    
        judecatorii de pace (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:32)

        meticulos [anonim] i-a raspuns lui flix

        in USA se aleg! de catre cetateni. Aici e diferenta. O vezi tu pe dna.Pivniceru, sau Barbulescu sau Costiniu candidand?
  • +4 (4 voturi)    
    e vremea schimbarii (Marţi, 2 februarie 2010, 21:05)

    Ciripica [utilizator]

    Dumnezeu ajuta si "insolventilor" din casele cumparate de la impact, pentru care cere popp subventii de la stat ... pentru ca nici EL nu mai poate rabda atata mizerie! Ne-au trebuit cinci ani sa ajungem sa ne faca altii dreptate, poate va mai trece unul pana vom putea sa dormim linistiti in casele noastre, dar cu siguranta popp nu va mai odihni mult timp pe perna lui. El a crezut ca ii poate pacali pe toti mereu, uite ca se strange funia la par. Si nu ne vom opri aici, mai sunt peste 150 de procese pe rolul instantelor de judecata, daca nu se rezolva aici, UE ne asteapta... Felicitari dl.Antonescu si d-na Coca, ne-a crezut popp prosti, dar a omis ca suntem multi si ca Dumnezeu are si el rabdarea LUI!
  • +1 (3 voturi)    
    IMPACT=ESCROCI=INFLUENTA (Marţi, 2 februarie 2010, 21:17)

    proprietar class [anonim]

    anre se pare ca a decis astazi sa acorde tarif de distributie impactului pt. cartier azur.asta desi e total ilegal deoarece societatea de mai sus nu indeplineste conditiile.asa ca abureala cu impact doreste sa predea retelele enelului e pt. fraieri!
    impactul si anre-ul tac si fac in ciuda presiunii de la ue! sper ca asociatiile de proprietari si proprietarii din aceste cartiere sa lupte in continuare pt. a-si obtine drepturile! cei de la putere se pare ca isi asuma orice risc pt. ai sustine pe baietii destepti din energie! ue sper sa-i penalizeze la singe iar voturi mai vedeti voi la pastele cailor!
  • +5 (5 voturi)    
    Electrica sa traiasca (Marţi, 2 februarie 2010, 21:31)

    marius [anonim]

    Cei de la Bruxelles cred ca ar trebui sa gaseasca raspunsul la intrebarea: cum e posibil ca o megacompanie ca Electrica sa isi realizeze retelele pe banii oamenilor, iar apoi sa-i factureze fara rusine. Daca mergem mult asa, in curand ne trezim ca Vodafone la abonare iti cere sa-i construiesti un releu in zona casei tale, pe care sa il donezi. Investitia inteleg ca urmeaza a fi donata Electricii, dupa ce a costat 10.000EUR/casa.
    Remarcabil circul intre dezvoltator si proprietari in timp ce Electrica incaseaza cu drag, pretul fiind cel pentru persoane juridice (adica 0,43 in loc de 0,35).
    Comunitatea Europeana ar trebui sa verifice drepturile "legale" al Electrica, Eon, sa realizeze mari retele de distributie din "donatii" cu japca. Normal ar fi ca cei ce au extins pe banii lor retelele sa aiba curent gratuit cativa ani, nu sa doneze instalatia si sa plateasca pretul maxim.
    • +1 (1 vot)    
      esti in urma... (Miercuri, 3 februarie 2010, 7:58)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui marius

      Vodafone fix asta a cerut la mine la casa. Achizitie releu, care ramane in proprietatea lor (cateva mii de euro) ;)
      Daca nu le-a mers smenul (evident!), au venit cu varianta cu repetor chior (~600 RON), care e mult mai acceptabila.
      • +1 (1 vot)    
        in UK au deja (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:40)

        Io [anonim] i-a raspuns lui Alex

        un fel de BTS foarte mic (femto), gandit tocmai pentru asa ceva; costa doar cateva sute de euro. Iar ei spera ca sa le cumpere clientii -> acoperire gratis.
    • +1 (1 vot)    
      re: (Miercuri, 3 februarie 2010, 7:59)

      Vlad [anonim] i-a raspuns lui marius

      Si in cazul in care apar incidente si defectiuni cine ti le repara, nu Electrica. Nu mai vorbi in necunostinta de cauza
    • +4 (4 voturi)    
      jeguri (Miercuri, 3 februarie 2010, 8:46)

      unu [anonim] i-a raspuns lui marius

      Electrica este o sleahta de hoti, care profita de legile baietilor destepti.Tu cumperi tot, de la transformator pana la ultimul surub, iti trage o manopera de parca ar lucra cu aur iar dupa aceea "conform legii" iti preia investitia si devine "retea publica" unde tu platesti chiar si taxe de intretinere.

      Am stat fara curent 1 an jumatate, i-am dat in judecata dar am pierdut in "corecta" justitie de Cluj.
    • +1 (1 vot)    
      sa traiesti marius! (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:38)

      civiic [anonim] i-a raspuns lui marius

      ai pus degetul pe rana! Eu am inceput deja sa fac ceva: l-am contactat pe deputatul "meu" (impreuna cu niste vecini) si i-am cerut sa inceapa demersuri pentru modificarea legii "Electrica". I-am si spus ca daca nu face nimic sa nu mai conteze pe noi la urmatoarele alegeri (nici el nici altcineva din partidul sau). Si tu poti face la fel si daca ne adunam mai multi cred ca rezolvam. Asta e forta votului uninominal!
      • 0 (0 voturi)    
        re: (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:42)

        vlad [anonim] i-a raspuns lui civiic

        ;)))) rupt de realitate baieti mai informati-va
  • 0 (2 voturi)    
    koko (Marţi, 2 februarie 2010, 21:47)

    fgh [anonim]

    pai astia care au cotizat unde trebuie ii doare in .ur...vezi gutau daca nu ai dat cit trebuie si te-ai lacomit ..acu stai la mititica..tara de kkkkkkkkkkkkktttttt..pardon romani de kkkkkkkkt
  • +2 (2 voturi)    
    aceeasi situatie in cartierul nostru (Marţi, 2 februarie 2010, 22:21)

    emanuel popa [anonim]

    salutare!

    aceeasi situatie exista si in cartierul nostru care se cheama "confort residence" (emil racovita 70, voluntari), situat chiar langa impact azur. al nostru este construit de domus stil, firma fratilor negoita.

    in schimb, negoita a avut bunul simt sa factureze curentul si apa la preturi mai mici decat cele practicate de Enel in Bucuresti. un fel de pret pentru organizarea de santier. acest lucru s-a intamplat pana in august 2009. facturile pentru consumul incepand din august 2009 vad ca folosesc preturi similare Enel.

    in continuare ramane insa problema contractului si faptul ca platim banii respectivi in contul unei persoane fizice. nu ai unde sa suni cand apare o avarie. nu te despagubeste nimeni in caz de anomalii in reteaua electrica si defectiuni la aparatele electrocasnice.

    noapte buna!
  • +1 (1 vot)    
    cinste lui ! (Marţi, 2 februarie 2010, 22:42)

    un simpatizant [anonim]

    Cine este Adrian Antonescu? As dori sa citesc un interviu cu omul care a "indraznit" sa reclame un abuz si sa rezolve astfel o problema nu doar pentru el, ci pentru multi in situatia lui.
    Merita tot respectul!
    Cinste lui!
    • 0 (0 voturi)    
      ...si noi suntem in acelasi r.......... (Miercuri, 3 februarie 2010, 12:18)

      Florin [anonim] i-a raspuns lui un simpatizant

      Cum pot lua legatura cu d-ul Antonescu sau d-na Coca. Aceiasi situatie este si in ansamblul Terra Residence din Voluntari – 272 familii/apartamente, doar ca intre timp, asa zisul dezvoltator a intrat in faliment, iar administratorul judiciar PriceWaterHouse Coopers ne propune solutia de a cumpara noi asociatiile de propietari reteaua electrica, inclusiv transformatorul electric si s-o donam catre Enel, acest stat in stat, cu toate ca noi am cumparat apartamente, in pretul carorar erau incluse si retelele de utilitati necesare(apa, canal, gaze, energie electrica). La fel si noi am facut adresa catre ANRE, OPC, Primaria Voluntari care i-a dat aviz de constructie, dar am primit raspuns de la ANRE prin care ne spunea, noua asociatiilor de propietari, ce solutii sunt si ca va amenda aceasta firma, deoarece furnizeaza ilegal energie electrica. PriceWaterHouse Coopers ne cam duce cu vorba, dar problema mare este ca de 2 ani si jumatate noi nu avem contracte individuale de furnizare LEGALA a energiei electrice, iar in cazul defectiunii retelei electrice vom ramane probabil pe intuneric......
  • +2 (2 voturi)    
    ANRE (Marţi, 2 februarie 2010, 23:03)

    agariciu [anonim]

    Da. Cu aceasta okazie Impact a intrat in legalitate.
    I s-a recunoscut propietatea asupra retelelor, are tarif de distributie si in Azur si intr-un timp extrem de scurt.
    Acum ramine doar problema ca Antonescu sa plateasca ce a consumat.
    • 0 (0 voturi)    
      ilegalitate (Miercuri, 3 februarie 2010, 18:56)

      daniel [anonim] i-a raspuns lui agariciu

      Nea Agariciu,oi fi ala cu slanina groasa,care areimpresia ca Impact a intrat in legalitate.Stai linistit ca nu a intrat.iar Antonescu o sa incaseze banii pe care ii arede incasat de la Impact,pentru proprietatea ce nu a dato decat dupa ce a fost dat in judecata.Ca asa este Impact ,nuda bunul omului, incalca proprietatea si se declara hot cum este proprietar pe casele altora.iar tu trebuie sa mai scrii ceva ca sa iti stearga impact si restul de datorii.cand o sa fie enel la contract nu o sa mai poti negocia nimic si patesti ca la gaze ti se ia si contorul !
  • +1 (1 vot)    
    batista parfumata (Marţi, 2 februarie 2010, 23:06)

    adrian [anonim]

    Ce batista rosie frumoasa are nenea asta ....

    Felicitari celui care s-a adresat UE! Rar ...
  • +5 (5 voturi)    
    Moment istoric (Marţi, 2 februarie 2010, 23:33)

    Alexandru Jecu [anonim]

    UE obligata sa se pronunte in golaniile romanesti!
    • +1 (1 vot)    
      OK, dar.. (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:41)

      meticulos [anonim] i-a raspuns lui Alexandru Jecu

      legea "Electrica" e acceasi din 1970, cand se descuraja casa personala. Alesii nostri nu au modificat-o pentru ca nu a existat suficienta presiune cetateneasca pentru asta. Acum e momentul sa punem presiune pe alesii nosytri uninominal.
  • +1 (1 vot)    
    adaptare la teren? adaptare la retele? (Miercuri, 3 februarie 2010, 0:14)

    dan oradeanul [anonim]

    cei care vor citi acest titlu nu vor intelege exact ce am vrut sa spun, IMPACT-ii in schimb sunt sigur ca ca stiu despre ce e vorba! Eu urmaresc din oradea cu sufletul la gura ce se intampla in Class si Azur si daca nu m-as fi fript si eu cu IMPACT-ul poate as crede ca acesti proprietari nu au dreptate. Mie imi este clar ca AU!!! Atat Adina Coca cat si Adrian Antonescu merita tot respectul pentru modul in care duc acesta lupta iar victoria lor finala ma va razbuna intr-un fel si pe mine, care nu am reusit sa o obtin la oradea(desi toti care imi cunosc povestea mi-au dat dreptate, mai putin justitia bihoreana). IMPACT, nu uita insa ca la Oradea ar mai fi de achitat de catre tine o suma consistenta cu titlu de penalitati in favoarea Primariei pentru nerespectarea termenelor in contractul de asociere in participatiune. Daca cumva Primaria a uitat de ea cred ca cineva se va gasi sa-i reaminteasca! Deh, adaptarea la teren cu cheltuiala se tine!
  • +3 (3 voturi)    
    hoti (Miercuri, 3 februarie 2010, 8:42)

    unu [anonim]

    Nu incerc sa iau apararea Impact.
    Daca pretul apartamentelor a inclus si retelele de tot felul, Impact este abuziv.

    Dar daca nu, am sa va prezint si situatia mea.
    In anul 2007 am cumparat un teren langa Cluj Napoca, destul de departe de oras si cu o retea de electricitate la aproximativ 700m.
    Stiam ce cumpar si unde cumpar, m-am gandit sa ridic o casa pe acel teren, asa ca am inceput cu obtinutul autorizatiilor.
    Singura utilitate de care aveam nevoie era curentul, restul s-a rezolvat pe cale ecologica.
    La Electrica Transilvania mi s-a raspuns la cererea de pret de executie cu urmatoarele:
    1.Pret transformator : aproximativ 30000 eur
    2.Pret pentru restul (cablu, ceas etc.) 3000 eur
    3.Pret manopera : 8000 eur!!!! am ramas mut

    Dupa care la sfarsitul ofertei suna asa:
    Conform legii ..... eu platesc in avans totul, la un moment dat o sa vina si o sa execute lucrarile.

    DUPA CARE conform aceleiasi legi la maximum un an de la predarea executiei, transformatorul si reteaua intra in proprietatea lor, urmand ca eu, in afara facturii sa platesc si taxe de intretinere dar fara nici o garantie in cazul unei avarii.

    Si asta scrie in lege, am citit-o si eu.Daca stiam ca exista calea Bruxellesului de mult faceam plangere impotriva statului roman.Baietii destepti fac ce vor in tara asta, cu sprjinul legii.

    Si atunci daca Impact a platit Enel-ului pretul retelei plus transformatoare, iar Enel-ul intra peste Impact si face direct contracte cu proprietarii care la randul lor nu au platit reteaua, Impact este pagubit.

    Repet, daca in pretul apartamentelor intra si utilitatile atunci Impact este abuziv.
    • 0 (0 voturi)    
      cat te-ar fi costat (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:21)

      stapanu [anonim] i-a raspuns lui unu

      ... cu un generator de electricitate propriu, cu motor Diesel, de pana la 50 KVA?
  • +1 (1 vot)    
    Impact vs Electrica (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:09)

    ela [anonim]

    Impact este primul caruia i se recunoaste dreptul asupra retelelor
    Electrica obtine retele de distributie cu investitie 0 pe banii proprietarilor, care nu devin astfel coactionari ai electrica .. .desi asa ar fi legal .. .daca cineva investeste bani in firma ta normal ar fi sa aiba cota parte din ea
  • 0 (0 voturi)    
    Pentru cei EVACUATI (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:24)

    DUDA [anonim]

    Pentru cei EVACUATI din casele Retrocedate nu ar trebui sa arbitreze inclusiv Comisia Europeana ?
    Asistam practic la un GENOCID asupra a mii de persoane varstice, fosti DEPORTATI, COPII, oameni bolnavi si cu handicap, care nu au nici o vina pentru greselile din trecut a statului Roman. Nu ei au dat legile de atunci.
    Asistam practic la ABUZURI multiple, printre care si acela ca statul a incasat banii de la acesti amarati pentru aceste imobile, dupa care tot statul ii Evacueaza, uitand sa le dea macar banii inapoi.
    O dreptate Nu se poate face prin nedreptatirea altora.
    Opriti EVACUARILE pana la reglementarea situatiei acestor persoane, opriti GENOCIDUL
  • 0 (0 voturi)    
    donatii electrica (Miercuri, 3 februarie 2010, 9:46)

    donator cu japca [anonim]

    As dori sa stiu cum am putea lua legatura (adresa de mail, nr. tel) cu echipa CE venita in control, pentru a elimina hotia Electrica prin lege, nu pe principiul tu esti simpatic, iti facem retea, tu nu esti, fa-o tu si doneaz-o.
    Problema rezida in faptul ca proiectele de legi, norme, etc, le fac tot reprezentantii statului si companiilor de stat, fara sa tina cont de drepturile cetatenilor. Protectia consumatorului se leaga doar de buticari, nu am auzit de o amenzi la companii de stat sau Primarii. Acele primarii care incaseaza impozite si taxe pentru locuinte si masini nu investesc nimic in urbanizare(mai putin ornamentele de Craciun ce ilumineaza gropile din trotuar), dar solicita ca la noi in Cluj sa le faci proiecte, retele ,etc si si sa le donezi investitiile de pe strazile facute din banii oamenilor, pe terenul lor.
    Nu inteleg de ce CE nu stie nimic de aceste probleme, iar daca stie de ce nu face nimic in acest domeniu.
  • -1 (1 vot)    
    ce impact (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:04)

    luk [anonim]

    Ar fi culmea sa ma apuc acum sa plang de mila bogatilor din Class. Locuiesti in cartier de lux, ai si niste tarife de lux.
  • +1 (1 vot)    
    Hotii si Banditii (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:29)

    pete [anonim]

    Principalul hotz este Electrica sau Enel sau cum io fi numele, ceea ce fac ei este bataie de joc....nu se poate asa ceva....este exact cum ai vinde lapte, dar clientu sa vina cu sticla de acasa. La nici o alta firma nu am intalnit asa ceva: firma de apa si canal iti aduce apa si canalizarea la usa, internetul, telefonia si tv, deasemenea pana in casa.....numai nesimtiti de la electrica isi permit asa ceva!

    Iar pt toate astea marea raspundere o poarta toate guvernele din 89 pana azi, care stiau de astfel de legi si n-au facut nimic!
  • +2 (2 voturi)    
    Sono capo di tutti capi (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:32)

    Impact [anonim]

    Ansamblurile rezidentiale construite de mine cu banii vostri, fraierilor, sunt zonele mele de influenta. Si ca orice mafiot care se respecta, in aceste zone eu percep taxa de protectie, sub forma de facturi la ce mi se nazare mie: deszapezire, incalzire, iluminat public, apa si canalizare, paza, energie electrica, implicuire si ce-o mai vrea muschiul meu. Ce daca n-aveti contracte cu mine pt. toate astea? Important e ca daca nu platiti ce mi se nazare mie, va tai curentul. Credeati ca sunt doar un amarat de constructor care v-a facut voua case? Ati luat teapa, fraierilor, ati cazut in capcana, sunteti captivi in zonele mele de influenta. Ce statul roman, ce UE, mofturi! In zonele mele de influenta unde stati voi, bai locatari amarati ce sunteti, eu sunt stat in stat, eu sunt Mafia. Si la Mafie trebuie sa platiti taxa de protectie, daca vreti sa n-o patiti!
  • 0 (0 voturi)    
    ENEL (Miercuri, 3 februarie 2010, 10:38)

    iulia [anonim]

    Ei bine, se intampla si la alte cartiere rezidentiale sa iti dea ff greu planul de constructie ca sa obtii avizul tehnic de racordare de la ENEL. De pila, la City Lights Pipera un domn, nu ii spun numele ca nici nu mai conteaza, daca e il spun la ANRE, in momentul semnarii contractului de vazare -cumparare iti spune ca pt a obtine acest aviz au ei un om care se poate ocupa de asta. Acelasi domn de informeaza ca pt tot dosarul si toata treaba trebuie sa dai 10 milioane. Cand te duci la ENEL afli ca iti poti depune singur dosarul si poti obtine avizul fara sa dai atatia bani. Asa ca intelegi ca omul acela care iti este recomandat la semnarea contractului de fapt este un om care are o susta cu cei de la ansamblu si in felul asta face si el un ban. In felul asta se incurajeaza spaga.
  • 0 (2 voturi)    
    curentul electric in Azur (Miercuri, 3 februarie 2010, 12:00)

    Azurian [anonim]

    1. Firma Impact este proprietara retelelor de curent electric din Azur, conform hotararii definitive si irevocabile emise de Tribunalul Bucuresti, referitor la IMPOSIBILITATEA CONSTITUIRII ASOCIATIEI DE PROPRIETARI, deoarece NU exista o coproprietate comuna si fortata detinuta de catre proprietari.
    2. Dl. Antonescu Adrian nu este presedintele unei asociatii suspendate, ci INEXISTENTE si ar face bine sa-si plateasca curentul electric consumat individual pana acum, ca sa nu mai sufere si cei care l-au platit, din cartier.
    3. Frima Impact a fost impiedicata de catre proprietarii rau-platnici sa-si faca lucrarile de mentenanta, motiv pt. care a reziliat contractele si cu cei buni-platnici
    4. Daca exista dreptul la libera alegere a furnizorului/distribuitorului - aceste optiuni au fost prezentate de catre Impact proprietarilor, care nu au altceva de facut decat SA FACA ALEGEREA si SA PLATEASCA CE AU CONSUMAT.
  • +1 (1 vot)    
    jurnalism? (Miercuri, 3 februarie 2010, 12:27)

    vladimir [anonim]

    Jurnalistic vorbind articolul asta are mari probleme. Ca, de altfel, majoritatea comentatorilor. Mi-ar fi facut mare placere ca impact sa isi recupereze creantele in instanta, lasandu-i pe meltenii astia cu buza umflata (pe intuneric). Mi-ar fi placut, de asemenea, ca hotnews sa produca jurnalism de calitate, investigand adevarata problema si anume monopolul (si abuzurile care decurg de aici, in speta traficul de influenta si coruptia) "statului" in productia si distributia de energie. Thumbs up comentatorilor care si-au pastrat sangele rece si au tintit in directia asta.
    • 0 (0 voturi)    
      re: (Miercuri, 3 februarie 2010, 15:33)

      vlad [anonim] i-a raspuns lui vladimir

      Daca nu cunosti problema de ce te bagi in seama, toti se dau rotunzi dar nici unul nu cunoaste problema de fond.
      • 0 (0 voturi)    
        in re (Miercuri, 3 februarie 2010, 17:27)

        vladimir [anonim] i-a raspuns lui vlad

        M-am uitat mai sus, m-am uitat mai jos, nu reiese din comentariile tale ca ai identificat in vreun fel fondul. Lasand asta deoparte, inca din titlu ("baieti destepti"???) articolul asta, te rog sa ma ierti, miroase urat. La fel instigarea, pe fondul partinirii partii pretins lezate, la ne-plata facturilor, pentru ca, nu-i asa, statul trebuie sa le rezolve pe toate, eventual sa suporte datoriile stimabililor si sa preia distributia de la capitalistul veros. Un asemenea conflict se rezolva in instanta. Dupa cum se vede aceasta a dat castig de cauza dezvoltatorului. Daca alegi sa locuiesti pe camp statutul retelelor se regleaza contractual pentru ca retelele respective se construiesc cu bani privati. De ce a ales Impact sa distribuie energie? Cel mai probabil pentru ca Enel a refuzat, a tergiversat sau nu s-a gasit in situatia de a fi co-interesat (sper ca e transparent ce spun aici!). Captivitatea functioneaza in ambele sensuri (persoanele respective nu pot cumpara energie din alta parte, iar dezvoltatorul nu are cum sa isi recupereze restantele). De ce e rost de captivitate? Pentru ca piata nu e libera (fond) si pentru ca respectivii clienti nu au stiut sa regleze contractual statutul retelelor (forma) astfel incat sa le revina de drept.
        Sa formalizam atitudinea "petitionarilor": nu imi convine tariful, as prefera un alt distribuitor dar nu sunt in situatia de a alege pentru ca infrastructura nu imi apartine ergo boicotez prin neplata facturii (boicotez pana la capat firma respectiva pentru ca niciun alt distribuitor nu ar cumpara reteaua cu tot cu datorii). Nimeni cu exceptia statului, se-ntelege. Daca intr-adevar retelele nu le revin de drept proprietarilor de imobile, atunci imi este destul de clar cine e pagubitul si cine sunt "baietii destepti".
  • 0 (0 voturi)    
    140 milioane EUR (Miercuri, 3 februarie 2010, 12:49)

    dorin [anonim]

    Cele 800 de familii nevoiase i-au dat lui Popp - Impact 140 de milioane de EUR. Rezultatul - un balamuc, asociatia de proprietari desfiintata, amenintari repetate, curentul electric intrerupt pe strazi, zici ca suntem intr-o poveste de Creanga.
    Explicatia - banii s-au dat deja nu urmeaza sa fie dati
  • +1 (1 vot)    
    Reteaua electrica (Miercuri, 3 februarie 2010, 12:57)

    Pastii [anonim]

    Toate cartierele Impact sunt construite in aceleeasi conditii.
    In cartierul Class, Impact are aprobat de catre ANRE tarif de distributie. ( deci recunoastere ca reteaua este a lor) In cartierul Beta - propietarii au hotarit sa achite soc. comerciale Impact cota de amortizare din reteaua electrica si au convenit sa o predea la Enel.(recunioastere din nou ca reteaua este a lor)
    In cartierul Azur - o serie de propietari cu datorii imense la consumul curentului electric, au blocat cutiile de distributie a energiei electrice, au agresat angajatii Impact care faceau lucrarile de mentenanta, s-a intervenit de catre necunoscuti asupra punctului Trafo si toate aceste lucruri se intampla pentru a ca acesti datornici sa ramina cu datoriile neplatite.
  • +1 (1 vot)    
    reteaua electrica (Miercuri, 3 februarie 2010, 14:13)

    class [anonim]

    Tariful de distributie dat de ANRE Impactului in Class a fost constestat in instanta fiindca s-a "uitat" sa se verifice toate documentele. necesare obtinerii unui astfel de tarif. In Beta ca sa scape de Impact s-a hotarat sa se achite suma ceruta abuziv de Impact, s-a achitat de mai mult de un an de zile si nu s-a intamplat nimic. Retelele nu s-au predat nici acum la Enel, iar Impact pe langa factura si incasat banii nu a facut nimic. De fapt asta e singurul lucru pe care-l stie sa-l faca : sa emita facturi si sa incaseze, chiar daca nu are pentru ce. A, si sa ameninte cu sistarea furnizarii energiei electrice daca indraznesti sa ceri justificare pentru sumele facturate. Pardon, stie 2 lucruri sa faca.
    • -1 (1 vot)    
      Reteaua electrica (Miercuri, 3 februarie 2010, 14:53)

      pastii [anonim] i-a raspuns lui class

      Cat costa toate aceste procese pe fiecare propietar in parte ?( ca si cheltuieli de judecata) In plus fata de tariful perceput cu acordul ANRE care acum este contestat. !!!
      Presedinata asociatiei din Class are si alt serviciu decat sa instige locuiturii la procese nesfarsite cu impact ?
  • 0 (0 voturi)    
    Mafia Electrica CLUJ (Miercuri, 3 februarie 2010, 15:09)

    dan [anonim]

    si eu am investit in electrica o extindere de retea cu doi stilpi si cablu aferent. cind a venit vremea sa recuperez din investitie am fost sunat si "sfatuit prieteneste" acesta a fost termenul cu care mi s-a adresat un dom director electrica cluj, sa nu ridic pretentii ca noul meu vecin este " prieten bun" cu domn director.
  • 0 (0 voturi)    
    "utilitatile din H. Coanda" in drum spre Bruxelles (Miercuri, 3 februarie 2010, 15:35)

    un amarit din H.Coanda [anonim]

    Conventia MM 1909/06.05.2004 pentru realizarea cartietrului H. Coanda specifica:
    Art. 2, al.g) SC Electrica SA - FDFEE Muntenia Sud va asigura proiectarea, finantarea si executia retelei de alimentatre cu energie electrica, etapizat in functie de graficul de lucrari (Conventaia 517/194/09.01.2004 intre ANL si SC Electrica SA - FDFEE Muntenia Sud).

    Conventia 517/194/09.01.2004 intre ANL si SC Electrica SA - FDFEE Muntenia Sud specifica:
    Art. 2, SC Electrica SA - FDFEE Muntenia Sud se obliga:
    a) sa realizeze proiectarea retelelor de alimentare cu energie electrica pentru ansamblul de locuinte ANL H. Coanda, etapizat in functie de graficul de lucrari si dare in folosinta a obiectivelor din ansamblu
    b) sa promoveze investitia si sa execute retelele de alimentare cu energie electrica pentru ansamblul de locuinte ANL H. Conda etapizat in functie de graficul de lucrari

    Dupa 7 ani de zile cartierul nu are inca alimentarea cu energie electrica. La fel de inexistente sint si celelate utilitati, apa, canalizare, gaze, drumuri pentru care exista conventii analoge cu Distrigaz, Primaria Sector1.

    Singurul, Distrigaz a acceptat sa faca utilitatile dar este conditionat de realizarea drumurilor si canalizarii. Cu celelate doua, ENEL (SC Electrica SA - FDFEE Muntenia Sud dupa privatizare) si Primaria Asociatia locatarilor a inceput procese. Cel cu Enel este incheiat din toamna (inclusiv apel si recurs) cu decizie irevocabila de a realiza retelele de alimentare cu energie electrica pentru ansamblul de locuinte. Pina acum nu s-a vazut nici o actiune.
    Din procesul cu Primaria a fost cistigat de catre Asociatie prima faza si acum se afla in recurs.

    Probabil ca apelul la Bruxelles va fi ultima solutie dupa ce Asociatia va finaliza si procesul cu Primaria. In tara, in pofida tuturor apelurilor prin memorii, prin media - catre institutile statului, Guvern, Parlament, politicieni - nimeni nu se sinchiseste de 7 ani de zile. Carterul arata ca ultimul sat din Romania.
    • 0 (0 voturi)    
      Corect ai grait ! (Joi, 4 februarie 2010, 16:11)

      ProfuIoan [anonim] i-a raspuns lui un amarit din H.Coanda

      Da domnule, este evident pentru orice om de buna credinta ca, in Romania, toti incearca sa-si bata joc de banii altora in fel si chip: tragand de timp, mancandu-le banii (de avansuri, de exmplu) sau lipsindu-i de folosinta propriilor lor case, nerespectand prevederile contractuale, clare si limpezi, samd. Pur si simplu primariile sectorului 1 si ale comunei Voluntari nu mai vor sa-si recunoasca obligatiile ! Ca, vezi doamne, e criza, ca una, ca alta. La declaratii toti responsabilii sunt tari. Si, pentru ca asa vor consiliile locale in frunte cu primarii lor, cartierul H.Coanda arata ca in filmele cu fantome ! 1000 de case sunt aruncate pe un teren gloduros, fara un pom plantat de 7 ani, fara apa, fara gaze naturale. Doar 2-3 Robinsoni au avut taria (si banii) sa-si rezolve problema cu mijloace improvizate. Si asta in secolul XXI. Cine plateste pentru aceasta nepasare, pentru aceste derobari de la datorie, de la constiinta profesionala ? Vor fi pusi vreodata sa plateasca cei vinovati ? Eu cred ca nu. Din acest motiv tara noastra nu va ajunge niciodata acolo unde ne dorim cu totii. Principalii vinovati sunt propritetarii care, daca s-ar uni intr-o asociatie mare si puternica, i-ar dovedi pe misei. Dar iata ca unele cartiere aflate intr-o situatie mai buna (cum e Azur) nu sunt capabile sa-si aleaga o Asociatie. Motivele nu conteaza, din afara se vad doar efectele. Nu uitati ce au zis anticii: divida et impera ! Deci sa ne unim, sa actionam prin asociatii legal constituite pe toate caile permise de LEGE. Numai asa vom izbandi.
  • 0 (0 voturi)    
    Cadouri (Joi, 4 februarie 2010, 10:13)

    andrei [anonim]

    dupa unele zvonuri printre beneficiarii favorurilor lui POPP (doi de P) s-ar numara o gramada de demnitari de ex Vosganian, care au primit cate o casuta pe care apoi au vandut-o
    • 0 (0 voturi)    
      vosganian? (Joi, 4 februarie 2010, 14:24)

      dan oradeanul [anonim] i-a raspuns lui andrei

      de vosganian m-as mira! in schimb din zona portocalie, NU. Si eu stiu de un caz la oradea! L-am si dezvaluit la DNA dar nu s-a intamplat nimic. Altfel, cum poate fi dovedit?
  • 0 (0 voturi)    
    litigiu Impact Boreal (Sâmbătă, 13 februarie 2010, 15:20)

    Catalin [anonim]

    Sunt un client al Impact Boreal si incerc sa recuperez avans rezervare lot in valoare de 5000Euro. Din conditii obiective am fost pus in imposibilitate de a semna contractul final , iar Impact refuza sa-mi restituie aceasta suma desi in contract se regasete clauza de restituire avans.Cum pot sa contactez hotnews.ro pt. a explica in detaliu situatia mea?
    • 0 (0 voturi)    
      numai instanta (Duminică, 14 februarie 2010, 12:44)

      dan oradeanul [anonim] i-a raspuns lui Catalin

      catalin, iti dau un sfat: numai prin Instanta iti poti recupera avansul. chiar si apeland la instanta as avea rezerve ca rezolvarea ar fi favorabila. dar daca exista clauza expressa de restituire atunci nici macar Instanta nu se poate face ca ea nu exista. totusi apeleaza la un avocat pentru a-ti evalua in ansamblu contractul. altfel, cine stie ce suterfugii pot exista in el si sa nu-ti dai seama.
  • 0 (0 voturi)    
    Situatia se agraveaza, de fapt... :) (Luni, 6 februarie 2012, 15:16)

    Tudosiei [anonim]

    Guys, dupa un an si ceva, situatia nu sta mai bine.

    investigati pretul apei, al serviciilor si al intregii relatii cu Impact. Veti putea vedea ca se califica la una dintre cele mai scumpe relatii din tot ceea ce a fost vreodata cartografiat! :)

    E incredibil ca astfel de obiceiuri rezista in economia reala!
  • 0 (0 voturi)    
    in 2016 o problema la indigo (Luni, 7 martie 2016, 20:39)

    gh [anonim]

    un ansamblu din bucuresti pe nume EnergiCo fost gama invest cu o problema la fel care tine de 8 ani si pe langa asta este si cu apa nova.toti propietarii sunt legati la curent si apa pe oragnizare de santier.acest dezvoltator minte toti locatarii de 8 ani ca ii leaga la enel si la apa nova.in urma cu 1 an au inceput si amenintarile ca va suspenda activitatea si ca vor fii debransati de la utilitati.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri