Constructorii/dezvoltatorii care sunt IMM-uri ar putea obtine din partea Fondului National de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) garantarea a pana la 80% din valoarea unui credit pe care-l iau de la banca pentru demararea unor noi ansambluri rezidentiale, a declarat joi Rodica Ionescu, consilier al presedintelui Fondului de Garantare. In schimb, in sustinerea veniturilor pentru rambursarea creditului, constructorul trebuie sa-si adune promisiuni de finantare prin programul Prima Casa sau prin alte formule (daca banca ii acorda) pentru 75% din suprafata imobilului pe care vrea sa-l construiasca.

"Constructorul trebuie sa-si adune aceste promisiuni de finantare prin programul Prima casa sau prin alte formule (daca banca ii accepta, "Prima Casa" ofera insa posibilitatea ca banca sa nu mai ceara alte garantii) pentru 75% din suprafata imobilului pe care vrea sa-l construiasca.

Acesta este doar un proiect. Poate sa fie 80% ori 60% din suprafata. Noi am propus 75%, pornind de la ideea ca in general 25% este un cost pe care constructorii sau dezvoltatorii trebuie sa tina seama inainte pentru obtinerea autorizatiilor si inceperea proiectului. Proiectul este valabil doar pentru societati IMM-uri pentru ca nu putem sa garantam decat pt IMM-uri", a declarat pentru HotNews.ro Rodica Ionescu.

Toate cele 19 banci din programul "Prima Casa" sunt invitate marti la negocieri

Potrivit oficialului Fondului de Garantare, noul produs se adreseaza tuturor celor 19 banci participante la programul "Prima Casa".

"Propunem acest proiect tuturor celor 19 banci care sunt in programul Prima casa. Am prezentat unor banci intentia noastra si am invitat toate cele 19 banci la discutii. Toate bancile care lucreaza cu IMMurile ar trebui sa-si arate interesul. Marti este o intalnire de lucru si vom da un comunicat de presa cu concluziile discutiilor", a spus Ionescu.

Masura venita in contextul plangerilor fata de programul "Prima Casa"

Proiectul anuntat joi de catre oficialul FNGCIMM vine in contextul plangerilor legate de deficientele programului Prima Casa.

Anca Bidian, general manager al Kiwi Finance, societate de intermedieri financiare a precizat joi ca circa 32% dintre clientii pentru care compania a intermediat credite pentru Prima Casa si-au retras cererile din cauza intarzierilor asociate programului.

"Valoarea creditelor pentru "Prima Casa" intermediate de Kiwi Finance este de 12 milioane euro, dar 32% dintre acesti clienti si-au retras cererile, in special datorita faptului ca dureaza prea mult. S-a ajuns la 3 luni, uneori si la 7 luni (de la inceputul verificarii eligibilitatii) si asta se intoarce impotriva institutiilor. Este un procent foarte mare", a declarat Bidian.

"Vrem acum sa intram intr-un dialog cu toate partile pentru a face un produs bine structurat, ca sa nu mai fim acuzati ca programul Prima Casa a fost insuficient pregatit", a explicat Rodica Ionescu.

Oficialul Fondului de Garantare a anuntat joi ca pana acum, in acest program, au fost acordate circa 5.500 de garantii emise, cu raspandire in toata tara (peste 35% in Bucuresti), din care doar 20% sunt pentru locuinte noi, in conditiile in care programul s-a dorit a fi un sprijin pentru constructiile noi.